Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Teodosie a fost oprit de filtrul de poliție în drum spre Peștera Sfântului Andrei

ÎPS Teodosie a fost oprit de filtrul de poliție în drum spre Peștera Sfântului Andrei

Silvia Țigănilă
<1 minut de citit Publicat la 09:32 29 Noi 2020 Modificat la 09:32 29 Noi 2020

Mașina în care se afla ÎPS Teodosie a fost oprită de filtrul de poliție, pentru verificarea documentelor, Constanța fiind în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

”Să vină cu inimă bună, să-și mângâie sufletul și sper că toate organele de ordine ne vor ajuta să fim în pace și în armonie”, a spus ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopia Tomisului și Înaltpreasfințitul Teodosie, personal, a invitat, încă de sâmbătă, autoritățile de Stat centrale și locale (Președinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, prefect, președinte al Consiliului Județean, primari, consilieri județeni și locali etc.) să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei.

Prefectul Constanței l-a refuzat pe ÎPS Teodosie, spunând că nu are domiciliu în comuna Ion Corvin și dacă ar participa ar încălca regulile în privința carantinei instituite în Constanța.

Duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului săvârșește Sfânta Liturghie la mănăstirea ”Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.

În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole