Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a precizat după tragedia de la Suceava, când un copil a murit după botez, că s-a temut și încă se teme de botez: "Mai bine urc munții", mărturisește ÎPS Calinic, el fiind de părere că oricare ar fi starea de sănătate a copilului "tot e pericol cu introducerea capului în apă".
După tragedia din Suceava, ÎPS Calinic a trimis un set de îndrumări, prin care preoții nou hirotonisiți să nu mai poată introduce copilul în cristelniță fără să fie însoțit de un preot mai experimentat.
"Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranţă, nu are încredere nici în el, care se îndoieşte, neapărat el să nu mai facă botezul. Să cheme, că sunt destui colegi, vecini în cuprinsul Protopopiatului şi este obligatoriu să fie însoţit şi ajutat", a explicat ÎPS Calinic.
În plus, preoții vor trebui să discute cu părinții dacă bebelușul are probleme medicale care l-ar putea face sensibil sau dacă este născut prematur. Oricum ar fi, spune ÎPS calinic, "tot e pericol cu introducerea capului în apă".
ÎPS Teodosie: 'Nu pot să fie acceptate de membrii Sfântului Sinod! Imposibil!'
În replică, ierarhul Tomisului consideră că declaraţiile arhiepiscopul Argeșului și Muscelului sunt superficiale şi contrazic Sfintele Canoane.
”Nu îl împărtășesc nicidecum (n.r. declaraţiile ÎPS Calinic), sunt luate superficial.
La Sinod vom avea discuții cu toții, pentru că nu poate să treacă aceste afirmații superficiale care contrazic Sfintele Canoane, nu pot să fie acceptate de membrii Sfântului Sinod! Imposibil! Botezul rămâne să-l săvârșim după toată regula canonică.”, a precizat ÎPS Teodosie la Radio Dobrogea.
Mai mult, ierarhul tomitan de la malul mării a vorbit și despre propunerile pe care Avocatul Poporului le-a trimis Bisericii Ortodoxe Române privind organizarea unor cursuri pentru preoți privind Taina Botezului sau consultarea medicilor în cazul în care starea de sănătate a copiilor o impune. Inițiativa Avocatului Poporului vine după ce, la Suceava, un copil a murit în urma ritualului de botez.
”Avocatul Poporului nu are treabă cu canoanele Bisericii”, a mai spus ÎPS Teodosie sursei citate.