Antena 3 CNN Life Travel Iordania, o nouă preferință a românilor

Iordania, o nouă preferință a românilor

Diana Scarlat
3 minute de citit Publicat la 16:49 08 Feb 2023 Modificat la 16:49 08 Feb 2023

Acum sunt mai multe tipuri de pachete turistice, dintre care unele se adresează cu precădere seniorilor și celor care preferă circuite culturale, altele sunt create pentru cei care caută relaxare, plajă pe malul mării și SPA.

Un sejur în Iordania costă puțin peste 700 de euro de persoană, având incluse transportul, transferurile și vizitarea unora dintre cele mai importante obiective turistice. În ultimele patru luni ale anului 2022, toate cursele charter pentru Iordania au fost pline. Anul acesta, charterele vor fi reluate din luna din martie. Agențiile de turism din România au inclus această destinație pe lista scurtă a tendințelor momentului, după ce numărul cererilor venite din partea românilor care vor să călătorească în această țară a fost în continuă creștere, în ultimii ani.

Agențiile de turism au lansat mai multe tipuri de programe, pentru cei care caută diversitate. Există și posibilitatea de a se cumpăra doar bilete de avion, însă mulți români au învățat că e mai eficient să cumpere pachete turistice, de la agenții. Biletele sunt mai mult pentru iordanienii care merg acasă și se întorc. Cei care vor să viziteze cât mai multe locuri din această destinație au la dispoziție un circuit în Iordania cu șapte nopți de cazare, care cuprinde aproape toate zonele țării: cu înnoptare în Amman, apoi la Marea Moartă și la Petra, iar o noapte se doarme în deșert, la Wadi Rum, în corturi mari, tradiționale.

Circuite și excursii opționale

[GAL layout="2"]

Se poate alege și un circuit cultural în două țări, Iordania și Israel, tot de șapte nopți, atât în Iordania, cât și în Israel, în Betleem și Ierusalim, iar în ultima noapte se doarme în Amman, de unde se pleacă spre aeroport. Se poate alege și un program special de pelerinaj, Israel-Iordania, cu șapte nopți de cazare. Iar pentru cei care vor să meargă la plajă, există programe speciale, având cazarea la Marea Moartă și în Aqaba, într-un sejur pentru cei care nu-și doresc un circuit, ci vor o vacanță pentru relaxare, la plajă și la SPA.

Cei care sunt interesați de cât mai multă aventură pot cumpăra de la hotel și excursii opționale. De exemplu, la Wadi Mujib se poate face o drumeție autoghidată, pe Siq Trail, cu 2-3 ore pe cursul râului, printre stânci de nisip, până la baza unei cascade. Aici se poate înota, atunci când bazinele din această zonă sunt suficient de pline cu apă, în funcție de nivelul precipitațiilor de sezon. Excursioniștii trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani. Se mai poate merge la Hamma’t Main, o stațiune cu izvoare termale, situată lângă Marea Moartă, la 30 de kilometri distanță față de orașul Madaba. Aici se pot vizita cascadele Ma’in, într-o zonă montană deșertică.

Iordania este faimoasă pentru vestigiile incluse în Patrimoniul UNESCO, orașele săpate în stâncă roșie și pentru zonele din deșert, unde se practică turismul de aventură. În orașul Amman, cei mai mulți turiști vizitează Citadela, fost teatru roman, iar de aici se poate merge mai departe, la Jerash, unde se vizitează cel mai bine conservat oraș roman, Decapolis, cu Oval Plaza, Templul lui Zeus, Teatrul de Sud și cel de Nord, precum și catedrala Sf. Teodor, din secolul al IV-lea.

Mai departe se merge spre Ajloun, unde se poate vizita fortăreața medievală Qala at el-Rabbad, construită cu un mileniu în urmă. De la Amman către Petra se merge pe Autostrada Regelui, o șosea folosită continuu mai bine de 5.000 de ani, una dintre cele mai vechi din lume. Între cele două orașe se face o oprire la Muntele Nebo, unde se crede că este îngropat Moise. Apoi se merge către „Orașul Mozaicului” (Madaba), unde principala atracție este Biserica Greco-Ortodoxă Sf. Gheorghe și harta din mozaic a Ierusalimului și a Pământului Făgăduinței: dealuri, văi, localități și Delta Nilului. Traseul continuă prin Canionul Wadi el Mujib, până la Kerak, unde se vizitează Castelul Cruciaților.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole