Antena 3 CNN Actualitate Iordache: Gestul Avocatului Poporului - normal. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui nu are de ce să fie agitat

Iordache: Gestul Avocatului Poporului - normal. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui nu are de ce să fie agitat

2 minute de citit Publicat la 11:25 06 Ian 2017 Modificat la 11:25 06 Ian 2017

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a susţinut vineri că gestul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, de a sesiza CCR în legătură cu Legea 90/2001 este unul normal, având argumente legale, şi a adăugat că purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, nu are de de să fie "agitată" cu privire la acest subiect, potrivit Agerpres.

"Gestul Avocatului Poporului mi se pare un gest normal pentru că, din câte ştiu eu, dacă Avocatul Poporului, în legea care îl vizează, constată că există încălcări este obligat să sesizare Curtea Constituţională. În acelaşi timp, am văzut şi eu purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale foarte agitat. Nu cred că are de ce să fie agitată, atâta timp cât dacă Avocatul Poporului constată că o lege este neconstituţională este un drept normal şi legal. Decizia pe care o va lua CCR şi apoi va fi transpusă în lege în Parlament este o decizie normală şi trebuie respectată", a declarat Iordache, înainte de a participa la şedinţa de constituire a CSM.

Întrebat dacă argumentele prezentate de Avocatul Poporului sunt "beton", aşa cum a declarat Victor Ciorbea în cazul sesizării la CCR a legii respective, ministrul Justiţiei a susţinut că acestea sunt legale.

"Sunt nişte argumente legale, din punctul meu de vedere. Eu aştept decizia CCR şi aceea este decizia care trebuie să fie apoi aplicată în lege", a conchis el.

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Avocatul Poporului, "prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat".

Preşedintele Klaus Iohannis este indignat de acţiunea Avocatului Poporului la Curtea Constituţională cu privire la Legea 90/2001, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

"Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar. În acelaşi timp, preşedintele României este surprins de rapiditatea cu care Avocatul Poporului doreşte să devină util noii majorităţi politice printr-un demers care apără dreptul persoanelor condamnate penal de a ne conduce", a afirmat Dobrovolschi la Palatul Cotroceni.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole