Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a transmis că, după ce Marcel Ciolacu şi-a încălcat cuvântul din nou, nu mai poate avea încredere în PSD că îşi respectă angajamentele. Totodată, el a subliniat că subiectul legii care permite preşedinţilor în funcţie să candideze la final de mandat este o propunere asumată de PSD şi Marcel Ciolacu, iar apoi social-democrații s-au gândit să facă din asta un atac politic şi să răstălmăcească lucrurile.
„PSD este ultimul care să vorbească despre 'haos politic' sau despre ' 'minciună', așa cum spun reprezentanții acestui partid. Schimbările de decizie ale PSD, de pe o zi pe alta, făcute cu ochii pe sondaje și din interes electoral, au devenit o practică care nu duce la consens, ci doar la incoerență la guvernare.
După ce Marcel Ciolacu și-a încălcat cuvântul din nou, nu mai putem avea încredere în PSD că își respectă angajamentele. A devenit, din păcate, un obicei pentru PSD să spună ceva și apoi să ia altă decizie.
Subiectul legii care permite președinților în funcție să candideze la final de mandat este o propunere asumată de PSD și Marcel Ciolacu, care apoi s-au gândit să facă din asta un atac politic și să răstălmăcească lucrurile.
Atunci când unor înțelegeri din coaliție li se răspunde cu minciuni și ridicat din umeri, ne întrebăm, pe drept cuvânt, unde este seriozitatea?
Avem mai multe situații în care PSD se face că plouă, după ce a promis ceva - iar cazul cel mai dureros este acela al pensiilor militarilor. PSD a promis, iar apoi a uitat să rezolve inechitățile legate de aceste pensii.
Din nou, înainte de alegeri, PSD alege să se războiască cu toată lumea, să lovească în parteneri și în oricine se pune în calea lor spre putere. PSD își dorește prea mult toată puterea și asta ajunge din nou să-i orbească”, a declarat Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL.