Antena 3 CNN Politică Moțiunea nu va fi dezbătută astăzi. Ionuț Moșteanu: ”PSD și PNL sunt un bloc în spatele lui Cîțu”

Moțiunea nu va fi dezbătută astăzi. Ionuț Moșteanu: ”PSD și PNL sunt un bloc în spatele lui Cîțu”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 13:25 14 Sep 2021 Modificat la 13:26 14 Sep 2021

”Nu înțeleg de ce se mai amână. Mă așteptam ca președinții să facă convocarea deja, așa cum au făcut-o săptămâna trecută, respectând Constituția, pentru citirea moțiunii. Între timp s-a întâmplat ceva și lucrurile nu mai merg cu aceeași viteză, de aceea am făcut această scrisoare astăzi, pe care am trimis-o domnului Ludovic Orban și către Anca Dragu.

Colega mea, Anca Dragu, a făcut de ieri o scrisoare către președintele Camerei Deputaților pentru a se convoca acest plen reunit pentru dezbaterea moțiunii. Astăzi, Ludovic Orban este plecat și a delegat atribuțiile unui coleg vicepreședinte PNL, deci astăzi, așa cum arată lucrurile, nu vom avea un plen reunit pentru dezbaterea moțiunii.

”PSD și PNL sunt un bloc în spatele lui Cîțu”

Singurii care își doresc cu adevărat această dezbatere suntem noi, cei de la USR PLUS și cei de la AUR, care au semnat această moțiune. În continuare, PSD și PNL sunt un bloc în spatele lui Florin Cîțu în acest abuz fără precedent pe care îl vedem de aproape două săptămâni.

Am văcut un punct de vedere, trimis prin Comisia de Constituționalitate de la Senat, legat de cum vede Senatul sesizarea făcută de Guvern pe conflictul la CCR. Este prima dată în istorie când una din camere spune da, da, da, am greșit. Este inacceptabil, din punctul meu de vedere.

(...) CCR va judeca faptele și faptele sunt foarte clare, din punctul nostru de vedere. Parlamentarii unei minorități nu pot fi împiedicați să depună o moțiune. O moțiune de cenzură nu poate fi golită de conținut, nu poate fi blocată de puterea politică. Exact ăsta este scopul moțiunii de cenzură, să se verifice din când în când dacă un guvern mai are susținere parlamentară sau nu. Atât de simplu, merge la vot, cine vrea să susțină guvernul în picioare, nu votează, cine vrea să îl dea jos, votează”, a declarat Ionuț Moșteanu într-o declarație de presă.

Etichete: Ionut mosteanu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole