Antena 3 CNN Sport Ionuț Lupescu prevestește meciuri grele la Campionatul European din Germania

Ionuț Lupescu prevestește meciuri grele la Campionatul European din Germania

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:01 09 Iun 2024 Modificat la 10:01 09 Iun 2024

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a declarat, pentru Agerpres că se aşteaptă ca prima reprezentativă să aibă meciuri grele la Campionatul European din Germania, chiar dacă toată lumea consideră că grupa din care mai fac parte Belgia, Ucraina şi Slovacia este una accesibilă.

"Toată lumea zice că e o grupă accesibilă. E adevărat, se putea mai rău, dar oricum vom avea meciuri grele acolo. Belgia este principala favorită de a se califica mai departe din grupa noastră, dar eu cred că şi Ucraina are o echipă foarte puternică. Eu sper să reuşim să avem rezultate bune şi cu unii, şi cu alţii", a spus Lupescu.

Mijlocaş defensiv în echipa naţională a României care atingea faza sferturilor de finală la Cupa Mondială din 1994, Lupescu atrage atenţia asupra importanţei primului meci la un turneu final.

"Primul meci, cel cu Ucraina, are o importanţă aparte. Pentru că dacă nu pierzi, atunci ai mai multe şanse în următoarele două meciuri din grupă. În sensul că se califică şi cele mai bine clasate echipe de pe locurile 3 ale grupelor. Aşadar contează orice punct pe care vom reuşi să îl câştigăm în grupa noastră", a explicat el.



"Eu sper că naţionala va reuşi să treacă de grupe, dar depinde de băieţi. Îmi doresc ca ei să joace cu mult curaj, cu multă concentrare pe ceea ce au de făcut, să dea dovadă de unitate şi atunci cu siguranţă vor reuşi să adune şi puncte. Noi toţi sperăm ca România să fie o surpriză plăcută la acest Campionat European", a adăugat fostul internaţional.

Participarea la EURO 2024 este foarte importantă, atât pentru fotbalul românesc, cât şi pentru jucătorii primei reprezentative.

"Calificarea asta este importantă în primul rând pentru băieţi, pentru că au ocazia să demonstreze ce pot pe cea mai înaltă scenă şi apoi evoluţiile să îi propulseze cât mai sus. La fel de important este pentru România, care intră şi ea în rândul echipelor mari calificate la EURO. Trebuie să joace bine acolo, astfel încât atât fotbalul românesc, cât şi jucătorii, să aibă performanţe. Băieţii trebuie să folosească ocazia asta pentru că nu te califici în fiecare an la un Campionat European, şi ştim asta foarte bine", a afirmat el.


Naţiunile mari ale Europei sunt favorite la câştigarea trofeului EURO 2024


"În general naţiunile mari din fotbalul european sunt printre favoritele la câştigarea trofeului. Franţa, Anglia, Italia, chiar şi Germania... pentru că joacă acasă şi întotdeauna reuşeşte să obţină rezultate foarte bune. Portugalia, la fel, mi se pare o echipă foarte bună, care se poate gândi la trofeu. Deci sunt destule echipe care pot ajunge să câştige această ediţie a Campionatului European", a precizat Ionuţ Lupescu.

În vârstă de 55 de ani, Ionuţ Lupescu este unul dintre jucătorii emblemați ai "Generaţiei de Aur" care a realizat acum 30 de ani cea mai importantă performanță a echipei naționale a României, atingând sferturile de finală la CM 1994 din SUA. El a jucat de 78 de ori pentru echipa națională, reușind să înscrie 6 goluri.

Lupescu a participat la trei ediții ale Cupei Mondiale: Italia 1990, SUA 1994 și Franța 1998, precum și la două ediții ale Campionatului European: Anglia 1996 și Olanda/Belgia 2000. La nivel de club, el a evoluat pentru echipele Dinamo, Bayer Leverkusen, Borussia Moenchengladbach, Bursaspor și Al-Sadd.

La turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), România va debuta pe 17 iunie împotriva Ucrainei la Munchen, urmând să joace împotriva Belgiei pe 22 iunie la Koln și împotriva Slovaciei pe 26 iunie la Frankfurt, în Grupa E.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole