Antena 3 CNN Life Ionuț Baroian, jandarmul care a salvat șase oameni dintr-un accident rutier: ''Am fost omul potrivit la locul potrivit!''

Ionuț Baroian, jandarmul care a salvat șase oameni dintr-un accident rutier: ''Am fost omul potrivit la locul potrivit!''

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 14:15 12 Noi 2020 Modificat la 14:15 12 Noi 2020

 Ionuț Baroian are 25 de ani, a absolvit Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni si din 2018 este încadrat la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Jandarmul povestește cum a reușit să salveze șase oameni răniți într-un accident

''Pot să încep prin a spune că am fost omul potrivit la locul potrivit. Mă îndreptam către Buzău, era seară, era întuneric, carosabilul era umed, și în fața mea la vreo 50 de metri s-a întâmplat accidentul. M-am dat pe avarii, pe dreapta, mergeam încet și am observat prima mașina, cea care a lovit de fapt.

Mă uitam după cea de-a doua mașină și când am observat-o în șanț, era răsturnată pe lateral. Nu am mai stat pe gânduri. Nu am știut câte victime sunt. Am coborât repede în șanț și am vrut să văd prima dată dacă sunt ok, dacă victimele sunt conștiente. Ca să îi aduc sus pe asfalt, a durat 5 minunte, maxim 10. Chiar s-a întâmplat foarte repede. Am încercat să o liniştesc pe femeia însărcinat. Am încercat să deschid portiera din spate, să se liniştească până la sosirea ambulanţei. Victimele erau lovite şi lovite, sângerau puţin.

În cei doi ani de experienţă, Ionuţ Baroian a participat ca jandarm la meciuri de fotbal, dar şi proteste, iar cel care l-a convins să îmbrace uniforma militară, a fost chiar fratele său mai mare

''Trebuie să avem multă răbdare, să fim înțelegători. Nu putem unul fără altul, mai ales că suntem colegi, ne ajutăm între noi, ne respectăm foarte mult'', a spus Ionuț Baroian, jandarm.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole