Antena 3 CNN Economic Transporturi Ionel Scrioșteanu: ”Cel mai important contract pentru achiziție de trenuri din istoria țării a fost semnat astăzi”

Ionel Scrioșteanu: ”Cel mai important contract pentru achiziție de trenuri din istoria țării a fost semnat astăzi”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 16:27 30 Ian 2024 Modificat la 16:27 30 Ian 2024

”Cel mai important contract pentru achiziție de trenuri din istoria țării.

Astăzi a avut loc semnarea contractului pentru cea mai mare achiziție în domeniul feroviar, respectiv 62 rame electrice regionale (RE-R) pentru trenurile metropolitane, de scurt parcurs, cu compania POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPOLKA AKCYJNA (POLONIA) – PESA.

Achiziția este împărțită în 3 loturi, după cum urmează:

1. 20 de trenuri electrice pentru rutele

  • București Nord – Ploiești Sud – Adjud
  • Iași – Pașcani – Suceava
  • Bacău – Pașcani

Valoare: 960 milioane lei

2. 23 de trenuri electrice pentru rutele:

  • Brașov – Gheorgheni
  • Arad – Timișoara – Caransebeș
  • Huedin – Cluj – Bistrița

Valoare: 1,13 miliarde lei

3. 19 de trenuri electrice pentru rutele:

  • București Nord – Ploiești Vest – Brașov
  • București Nord – Roșiori
  • București Nord – București Obor/Fundulea
  • Constanța – Fetești

Valoare: 931 milioane lei

Aceste rame vor reprezenta coloana vertebrală a trenurilor metropolitane care vor deservi zonele marilor orașe cu densitate mare de trafic, pentru transportul feroviar de călători. Caracteristicile tehnice aferente acestor noi trenuri sunt:

  • viteză de deplasare până la 160km/h
  • 224 locuri
  • acces și locuri pentru persoane cu dizabilități
  • acces și spații pentru biciclete
  • sisteme digitale de informare a călătorilor
  • prize de încărcare, inclusiv USB
  • internet Wi-fi

Pe lângă achiziția propriu-zisă a ramelor electrice, contractul prevede achiziția și a serviciilor de mentenanță și reparații pe o durată de 15 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade până la 30 ani, prin încheierea unui act adițional.

Livrarea trenurilor se va face într-un interval de 24 luni (prima ramă) şi 36 luni (ultima ramă), respectiv început 2026 - început 2027, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.

În ultima perioadă, au fost contractate în total 119 trenuri electrice pentru România, iar din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea ARF, urmează noi proceduri de licitație pentru achiziții de material rulant (trenuri și locomotive).

Felicit Autoritatea pentru Reformă Feroviară ARF pentru această reușită!”, a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu într-o postare pe Facebook.

??? ??? ????????? ???????? ?????? ????????? ?? ??????? ??? ??????? ????? Astăzi a avut loc semnarea contractului pentru...

Publicată de Irinel Ionel Scriosteanu pe Marţi, 30 ianuarie 2024
Citește mai multe din Transporturi
» Citește mai multe din Transporturi
TOP articole