Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Ionel-Ovidiu Bogdan, preşedintele CJ Maramureş, despre soluţiile pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor: "Nu contează numele sau funcţia, fiecare mandat trebuie executat ca şi cum ar fi ultimul"

Ionel-Ovidiu Bogdan, preşedintele CJ Maramureş, despre soluţiile pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor: "Nu contează numele sau funcţia, fiecare mandat trebuie executat ca şi cum ar fi ultimul"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:07 11 Mar 2024 Modificat la 20:42 11 Mar 2024

Ionel-Ovidiu Bogdan - Președinte al Consiliului Județean Maramureș, a vorbit la Conferinţa "Sănătatea maramureșenilor - grija prezentului, investiția pentru viitor" organizată de Antena 3 CNN, despre serviciile medicale și ale terapiilor alternative pentru copiii cu dizabilități din Maramureș: Centrul ”Althera” din Maramureș.

Cu acest prilej, Ionel-Ovidiu Bogdan - Președinte al Consiliului Județean Maramureș a reiterat importanta susținerii persoanelor vulnerabile şi a existenței unor centre şi programe care să le ofere sprijinul medical, material dar şi social.

"Ne-am propus să ne implicăm şi să ajutăm aceste persoane care sunt vulnerabile şi care nu se pot ajuta singure. Acest centru de terapii (n.r Centrul ”Althera” din Maramureș) este extrem de important şi cred ca va avea un impact pozitiv asupra societății.

Costurile pe care le ai cu persoane de acest tip sunt inestimabile, pornind de la ajutorul social până la cheltuielile cu întreținerea, cu medicamentația care pe tot parcursul vieţii sunt foarte mari", a spus Ionel-Ovidiu Bogdan - Președinte al Consiliului Județean Maramureș.

De asemenea municipalitatea are în vedere şi efectele poluării şi a calității aerului. 

"Se vede din avion, la propriu, că municipiul Baia Mare este înconjurat de cinci halde de steril care măsoară aproape 400 de hectare. Este vorba despre acele depozite de deşeu minier care rezultă în urma procesului tehnologic de scoatere a metalelor din zăcământ. Acela este un deşeu care are în componența sa cianuri şi care din păcate nu au fost ecologizate. De exemplu, lângă Aeroportul Intențional Maramureș avem o haldă de 130 de hectare. În total avem 250 de hectare doar în acel loc pentru că sunt trei halde de steril acolo.

În 2020 când eram în cancelaria primului ministru am cerut ca prin AFM să fie finanțată ecologizarea acelui iaz de decantare. Vorbim de o finanțare de 25 de milioane de euro care s-a blocat şi nu s-a mai întâmplat nimic, cei de la AFM spunând că nu au bani de aşa ceva.

Au bani în schimb de Rabla Plus dar nu găsesc resurse care pentru noi sunt foarte mari, însă pentru statul român nu sunt investiții atât de mari. Haideți să ne uităm un pic pe ce se cheltuie banii din fondul de mediu şi pe ce ar trebui de fapt să cheltuim atunci când vorbim despre sănătatea oamenilor.

Nu ştiu care este impactul haldelor de steril asupra sănătății oamenilor, însă ce este sigur este că atunci când avem vânt mai puternic se ridică nori de praf de pe aceste halde care arată ca şi un fel de desert. Am încercat împreună cu colegii din Consiliul Județean şi cu parlamentarii noștri să promovăm un proiect de Ordonanță de Urgenţă, astfel încât să putem să le preluăm în administrarea Consiliului Judeţean", a mai spus Ionel-Ovidiu Bogdan - Președinte al Consiliului Județean Maramureș, la Conferinţa "Sănătatea maramureşenilor - grija prezentului, investiţia pentru viitor" organizată de postul de  Antena 3 CNN. 

Întrebat apoi care ar fi primele cinci lucruri necesare fără de care viaţa maramureșenilor nu se va schimba, Ionel-Ovidiu Bogdan, a spus: 

"Eu cred că fiecare dintre noi care ocupăm o funcţie aleasă sau numită, indiferent de numele nostru sau de poziția pe care o ocupăm trebuie să tratăm mandatul pe care îl avem ca şi fiind ultimul, pentru că nu ştim niciodată cum, unde ne duce viaţa, nu ştim când se termină călătoria pe care am avut-o. De aceea, cred că fiecare mandat trebuie tratat individual, iar dacă cetăţenii îţi dau un alt mandat să continui pe acelaşi trend ca şi cum ar fi ultimul", a mai spus Ionel-Ovidiu Bogdan - Președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole