Antena 3 CNN Actualitate Ionel Dancă: Cu alegeri sau fără alegeri parlamentare am fi avut aceeași evoluție a pandemiei în România

Ionel Dancă: Cu alegeri sau fără alegeri parlamentare am fi avut aceeași evoluție a pandemiei în România

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 23:35 05 Noi 2020 Modificat la 23:35 05 Noi 2020

"Suntem la câteva ore înaintea uneia dintre cele mai importante campanii electorale pentru România din ultimii 30 ani. Cu toate acestea, cei mai importanți lideri politici ai României din acest moment, Klaus Iohannis și Ludovic Orban, au arătat adevărata lor dimensiune de oameni de stat și au decis adoptarea unor măsuri severe de limitare a răspândirii epidemiei de Coronavirus, înainte de orice alt calcul politic.

Noile măsuri anti-Covid sunt un semnal puternic cu privire la îngrijorarea maximă, pe care o avem cu toții, determinată de evoluția pandemiei Covid-19 în țara noastră. Aceste măsuri sunt gândite astfel încât să limiteze cât mai mult posibil răspândirea infecțiilor cu Coronavirus și în același timp să afecteze cât mai puțin economia și desfășurarea pe cât posibil a unei vieți normale în condiții de pandemie.

În contextul acestor noi măsuri, cu atât mai mult se vede că organizarea alegerilor în data de 6 decembrie nu are nicio legătură cu evoluția cazurilor noi de Coronavirus. Dacă nu ar fi existat alegeri în decembrie, nu am mai fi avut această creștere alarmantă a numărului de cazuri noi cu Coronavirus?! Cu alegeri sau fără alegeri, programate pe 6 decembrie, am fi avut aceeași evoluție a pandemiei în România. Restul e propagandă și gargară politicianistă meschină din partea PSD.

Alegerile, în orice democrație solidă, se organizează la termen și la fel trebuie să se întâmple și în România. Pandemia nu oprește democrația, cu atât mai mult cu cât avem nevoie chiar și din motive sanitare de o nouă majoritate legitimă și democratică în Parlament fără PSD care să sprijine Guvernul în lupta anti-Covid.

După un an cu o guvernare PNL responsabilă și serioasă, fără sabotajele și propaganda mincinoasă împotriva pericolului Covid, făcute de PSD, România ar fi fost astăzi în altă situație atât din punct de vedere al epidemiei cât și în ceea ce privește evoluțiile economice și proiectele majore de dezvoltare ale României.
România fără PSD este o necesitate pentru sănătatea populației și a democrației din țara noastră, cu atât mai mult în situația de pericol al unei pandemii de o asemenea amploare în toată lumea.

Prin urmare, ceea ce avem de făcut este simplu: respectăm regulile sanitare, ne protejăm pe noi și pe cei dragi ai noștri, continuăm să ne facem treaba serios, la serviciu și acasă, și mergem la vot să eliberăm România de pericolul PSD pentru democrație și pentru dezvoltarea României! #RomaniaFaraPSDȚ", a scris Ionel Dancă, pe Facebook.

Suntem la câteva ore înaintea uneia dintre cele mai importante campanii electorale pentru România din ultimii 30 ani. Cu...

Posted by Ionel Dancă on Thursday, November 5, 2020
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole