În 1940, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu cu peste 3 milioane de locuitori. În această situaţie, mulţi dintre românii din Bucovina au încercat să treacă graniţa în România.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate nord-bucovinene de pe valea Siretului, purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase au format o coloană paşnică de mii de persoane şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română.
Dar, în locul numit Fântâna Albă, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Cei care au scăpat de gloanţe au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.
După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.
Câţiva supravieţuitori au fost arestaţi de NKVD şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat var.
Numărul exact al victemelor masacrului de la Fântâna Albă nu este cunoscut nici astăzi. Dar estimarea localnicilor este de 2.000 de victime.