Antena 3 CNN Actualitate Ion Țiriac, alte cuvinte dure pentru Serena Williams: ”Trebuie să ai puțină decență”

Ion Țiriac, alte cuvinte dure pentru Serena Williams: ”Trebuie să ai puțină decență”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 21:53 30 Iun 2021 Modificat la 21:55 30 Iun 2021

"Serena s-a simţit foarte insultată când am spus că e timpul (n.r. - să se retragă din activitate). Serena s-a schimbat mult din toate punctele de vedere. Sunt o sută de milioane de oameni care încă se uită la soclul ăla pe care se află o personalitate sportivă care câştigă 50 sau 100 de milioane de euro pe an... De ce?
Pentru că dă cu bâta în minge. Nimic altceva, pentru că nu a devenit o mare personalitate pentru că ea cântă la vioară sau la altceva. Şi vine un moment în care te prinde vârsta din urmă oricât n-ai vrea. Şi atunci trebuie să ai puţină decenţă, să vezi un pic lumea din jur şi să vezi despre ce e vorba", a declarat Ion Țiriac, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Digisport.ro.

Nu este prima dată când Ion Țiriac o îndeamnă pe Serena Williams să renunțe la cariera de sportivă. 

Alexis Ohanian, soţul Serenei Williams, a avut cuvinte dure la adresa lui Ion Ţiriac după o victorie a soţiei sale contra Simonei Halep de la începutul anului.

 „E bine că nimeni nu-l bagă în seamă pe rasistul, sexistul şi clovnul Ion Ţiriac", a postat Alexis Ohanian, imediat după victoria Serenei Williams în faţa Simonei Halep.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole