Antena 3 CNN Politică Ion Iliescu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ion Iliescu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

ION ILIESCU, URMĂRIT PENAL. Procurorii militari au decis, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".


Iliescu multumind minerilor ......... de verdoles

ION ILIESCU RISCĂ ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ.  Articolul 439 din Codul Penal prevede pedepse cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicereape exercitării unor drepturi.

ION ILIESCU NU ESTE SINGURUL CONDAMNAT. De asemenea, au fost puşi sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

COMUNICAT

            Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, faţă de inculpaţii: 

ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;

ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului  interimar al României;

VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României;

NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale;

MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;

- general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

În perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:

1. uciderea prin împușcare a 4 persoane şi rănirea prin împușcare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..

 De asemenea, în aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit.  g și j din Codul penal, față de următorii inculpaţi:

- amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne;

IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională;

SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru;

COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;

DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni;

BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;

- general (rez.)DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne;

- general (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:  în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii  au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Bucureștiului, atac în care a fost  implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării și a avut  următoarele consecințe:

1. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

2. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.;

În cauză, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime  împotriva umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

 Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile