Ion Iliescu intervine în scandalul momentului. Președinte de onoare al PSD scrie pe blogul său, opinia pe care o are cu privire la scandalul dintre Putere și SPP, după ce liderii coaliției de guvernare, premierul și miniștrii au renunțat la protecția serviciului.
”Am remarcat în aceste zile o polemică în spațiul public, al cărei obiect îl reprezintă activitatea Serviciului de Protecție și Pază. Regret că această polemică privește o instituție de ale cărei servicii am beneficiat încă de la înființarea ei, și care s-a comportat ireproșabil în toți acești ani, îndeplinindu-și sarcinile fixate prin lege cu profesionalism și abnegație, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciată și de partenerii noștri, fie că este vorba de oaspeți ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici și ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecția SPP.” scris Ion Iliescu, pe blog.
Fostul președinte mai precizează: ”În cazul în care sunt responsabili politici care au de făcut reproșuri în legătură cu unul sau altul dintre aspectele activității SPP, și cred că există probleme din această cauză, ei trebuie să acționeze instituțional, în acord cu cadrul constituțional și legal existent, mai ales că unii dintre ei sunt membri de drept în CSAT. Să nu confundăm instituția, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc. Acest mod de a gândi și acționa a generat multe probleme în trecut, și va genera și acum, dacă se continuă acest mod de raportare la instituții. Există suficiente mecanisme instituționale pentru a rezolva asemenea situații. Să fie folosite, transparent și cu bună-credință.”
Președintele de onoare al PSD conchide: ”Îmi permit să cred că tocmai actuala subordonare a Serviciului față de CSAT și din punct de vedere al controlului civil, Comisiilor de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Parlament oferă o garanție privitoare la nepolitizarea activității sale. Trecerea SPP în subordinea Ministerului Administrației și Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic. Dacă toți cei care controlează activitatea SPP acționează conjugat și coerent pentru creșterea încrederii în instituții și în lege, se pot evita astfel de situații, care nu servesc interesul public.”