Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că Radu Câmpeanu a marcat anii de început ai revenirii la democraţie şi că a fost un om politic în care a găsit "un partener pentru reconstrucţia instituţională a României".
"Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii lui Radu Câmpeanu, fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, om politic ce a marcat anii de început ai revenirii României la democraţie. A fost un om dedicat ideii de servire a interesului public, un continuator al valorilor şi proiectelor liberalismului românesc interbelic. Am găsit în Radu Câmpeanu un partener pentru reconstrucţia instituţională a României, pentru construirea unui climat politic normal, pentru revenirea României în concertul european, unde ne este locul. I-am respectat punctele de vedere şi am colaborat atât în CPUN, cât şi ulterior, în Parlament. Dezbaterea noastră, a celor trei candidaţi la Preşedinţia României, în mai 1990, a fost un model de demers public, în care fiecare şi-a susţinut cu decenţă şi tărie proiectele şi viziunile despre viitorul ţării", a scris Iliescu pe blog.
Totodată, fostul preşedinte transmite condoleanţe familiei lui Radu Câmpeanu şi celor apropiaţi acestuia.
Seniorul liberal Radu Câmpeanu a murit miercuri la vârsta de 94 de ani.