Antena 3 CNN Actualitate Ion Iliescu, la ceas aniversar. Ce își dorește fostul președinte la 88 de ani

Ion Iliescu, la ceas aniversar. Ce își dorește fostul președinte la 88 de ani

1 minut de citit Publicat la 16:21 03 Mar 2018 Modificat la 16:21 03 Mar 2018

Ion Iliescu împlinește astăzi 88 de ani. Pe vremuri admiratorii stăteau la coadă să-i ofere flori și să-i spună la mulți ani, acum fostul președinte apare tot mai rar în public. Și sigur, din această cauză s-au făcut și foarte multe speculații privind starea sa de sănătate.

Întrebat în urmă cu ceva timp ce își dorește de ziua sa de naștere, fostul președinte a mărturisit: „Sănătate. Asta a fost urarea frecventă”.

Până la această oră, niciun admirator nu a venit la reședința fostului președinte ca să-i aducă flori. În ultimii doi ani nu prea a mai fost la fel ca în anii trecuți.

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi. A intrat în PCR în 1953 şi a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceauşescu.

La sfârşitul lunii ianuarie 1989, s-a numărat printre fondatorii Frontului Salvării Naţionale (FSN). După 1990, Ion Iliescu a prins mai multe mandate de preşedinte al ţării. Primul mandat a fost între 1990 şi 1992, apoi între 1992-1996. În 1996 a fost învins la prezidenţiale de Emil Constantinescu, însă a revenit politic în 2000, când a reuşit să-l înfrângă în turul al doilea al alegerilor pe Corneliu Vadim Tudor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole