Antena 3 CNN Actualitate Social Ion Cristoiu: Relaxarea treptată a restricţiilor este o uriaşă sursă de corupţie și şantaj

Ion Cristoiu: Relaxarea treptată a restricţiilor este o uriaşă sursă de corupţie și şantaj

2 minute de citit Publicat la 19:44 28 Apr 2020 Modificat la 19:44 28 Apr 2020

“Între timp, ne-am obişnuit. Interzicerea site-urilor anumite decizii sau demiterile abuzive nu au nicio legătură cu starea de urgenţă, ci cu abuzurile tipice unei puteri. Din punctul acesta de vedere vă semnalez un alt pericol uriaş. Măsurile de restricţionare nu pentru că pe ei îi durea sufletul de români, că se vor închide restaurantele şi că se gândeau hai să le mai păstrăm ca să nu omorâm economia, ca să nu ţinem oamenii în casă. Nu. Introducerea treptată a măsurilor de restricţii a făcut parte tot din instrumentul de afacere. Adică, în momentul în care faci treptat, treptat, treptat, ai un instrument teribil de control. Dacă vrea Guvernul, închide restaurantele, nu vrea, eşti bucuros. Acelaşi lucru se întâmplă acum. Un abuz uriaş în legătură cu măsurile de relaxare. Ele vor fi făcute treptat, dar că au ei grijă să nu murim. Haideţi să fim serioşi. Vor fi introduse treptat pentru că poţi să şantajezi şi să mituieşti. Adică, vine 15 mai. Şi zici <domle, la ce dăm drumul prima dată?>”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu a dat exemplul proprietarilor de hoteluri care pot să deschidă după 15 mai, iar cei de restaurante, nu, şi atunci aceştia se vor simţi frustraţi şi vor face lobby. La fel şi firmele de turism. Jurnalistul subliniază că măsurile de relaxare a resticţiilor vor deveni o sursă de corupţie, şantaj şi control deoarece firmele care vor dori să deschidă şi nu sunt pe lista Guvernului vor fi obligate să dea bani pentru partid.

“La un moment dat Guvernul, regimul Iohannis are un instrument uriaş de control, anume îţi dau sau nu îţi dau drumul (...) În faţa Guvernului sunt multe domenii ale vieţii economice care aşteaptă să dea el ţidula de dat drumul. E foarte important dacă dai drumul la cabinete stomatologice, unde sunt interese economice. Toate sunt particulare. Dacă le dai drumul pe 15 mai, ele înfloresc, le dai drumul pe 30 mai, le-ai omorât. După asta, la frizerii, la restaurante, la florării. Toate acestea firme sunt cu ochii pe guvern, care guvern, zice dl.Orban <Nu, la stomatologi nu dau drumul. Sau dau drumul dacă veniţi şi voi cu banul>. Sau vin proprietarii de restaurante si spun <dle, relaxati-ne şi pe noi după 15 mai>. Pui banul, le relaxează. Adică este o chestie uluitoare, unică, în sensul că măsurile de relaxare treptată a acestor restricţii este o uriaşă sursă de corupţie, de şantaj şi de control pentru că guvernul nu e obligat să justifice de ce dă drumul la hoteluri şi la restaurante, nu. Şi atunci, nefiind obligat să justifice, el poate să facă orice abuz. Aceste măsuri de relaxare treptată sunt un ciomag în mâna regimului cu care poate să controleze. Nu mai spun că după asta vine un alt instrument de control uriaş al vieţii democratice şi anume ajutorul de stat. Dacă vrea îşi dă, dacă vrea nu-ţi dă.(...) În economie, depinzând de ajutorul de stat, firmele vor veni cu bani electorali”, a conchis jurnalistul.

Sursă: Mediafax
Etichete: Ion Cristoiu
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole