Ion Cristoiu: ”Avem o mentalitate de slugi, nu de robi liberaţi, ci de slugi”

”Prin rubrica Nimic nou sub soare, pe care-mi propun s-o postez mai des decît pînă acum pe cristoiublog.ro, ţin să aduc în prezentul nostru trecător fapte, evenimente şi texte din trecut în stare a dovedi că multe dintre cele care ne uimesc azi şi deseori ne revoltă nu sînt premiere. Ele au mai fost, ba chiar au mai fost arătate cu condeiul de marii noştri publicişti, dar atunci nimeni n-a ţinut cont de asta, cum azi nimeni nu ţine cont de ceea ce scriu Istoricii clipei.

În volumul Publicistică, 7. 1 ianuarie–30 septembrie 1930, din seria Opere, XII, din scrierile lui Nae Ionescu, scoasă de Editura Muzeului Literaturii Române, am dat peste comentariul

Slugărnicia faţă de Marile Puteri, expresie printre altele şi a mentalităţii de slugi. De slugi, nu de robi liberaţi

Îl redau în întregime convins că Nae Ionescu, dacă ar fi trăit l-ar fi republicat azi fără să-i schimbe o virgulă.

Asta încă ar mai merge totuşi. Ceea ce e însă direct jenant e faptul că ni se înfăţişează ca «succese» – ale omului politic, dar şi ale ţării, fără îndoială – simplele vizite care se fac diverselor personalităţi europene. «D-l X, ministru de... cutare al României, a fost primit de d-l Y. Audienţa a durat.... atîtea minute». Ura! Bravo!

Ura? De ce? Oamenii politici din străinătate sînt – mai înainte de orice – oameni civilizaţi. Dacă cineva vrea să-i vadă, foarte bine; spui, şi te primesc. Cunosc un gazetar român care, de cîte ori se duce în străinătate, nu întîrzie a cerceta cîţiva oameni politici însemnaţi. A fost şi astă-vară. Şi a fost primit de unii miniştri a două state străine. Ce e mai simplu şi mai natural decît asta? A întrebat omul ce a crezut de nevoie, a spus ce a vrut, a luat o masă – şi pe urmă a plecat la treburile lui. La scurt timp după asta, a sosit într-unul din acele oraşe un ministru român. A doua zi, gazetele – adică agenţiile telegrafice – jubilau la Bucureşti. «D-l cutare, ministrul nostru a fost primit de d-l cutare». Asta era suficient ca d-l cutare al nostru să se plaseze ca «om politic european».

”Mă întreb cît o să mai dureze spectacolul acesta”

De cîte ori citesc asemenea telegrame, mă întreb cît o să mai dureze spectacolul acesta. Şi îmi răspund tot eu: cît va ţine şi ţigănia noastră. Avem, categoric, o mentalitate de slugi; nu de robi liberaţi, ci de slugi. Sîntem învăţaţi să ne bălăcărim toată ziua între noi; şi ni se pare lucru de mare preţ, dacă stăm de vorbă cu un străin de seamă. Este exact mentalitatea servitorilor, cari se simt foarte onoraţi de cîte ori «fac vizita» la foştii lor stăpîni. «L-a primit d-l cutare!» Ei, şi? M-aş întreba însă: de ce să nu-l primească? Şi, pe urmă – dacă l-a primit, cu ce părere a rămas despre el? Asta uită să ne transmită agenţiile telegrafice. După cum neglijează să ne transmită şi rezultatele – precise, nu «de onoare»! – obţinute pentru ţară de pe urma acestor vizite.

Mai e însă ceva. E participarea noastră la conferinţele internaţionale. Vorbim şi noi. De ce nu am vorbi? Sîntem noi bîlbîiţi şi dobitoci? Sau sînt ceilalţi semizei? Nu. Ci, cu toţii, oameni. Iată însă telegramele: reprezentantul nostru a obţinut un strălucit succes. A fost viu felicitat etc. Felicitat! Parcă noi nu ştim ce e aia! Uitaţi-vă cum se felicită deputaţii la Cameră!

... Iar în vremea asta, noi, la Bucureşti, pregătim primiri triumfale respectivului, care... etc. Cînd o să înceteze farsa şi ţigănia?>”.