Jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3 despre ce crede că va face preşedintele Klaus Iohannis în perioada următoare, pentru a-şi asigura guvernul lui pentru următorii patru ani. Cristoiu spune că planul în acest moment al lui Iohannis şi al PNL este câştigarea la mare distanţă a alegerilor din 6 decembrie.
Întrebat care crede că va fi mesajul preşedintelui în preajma sărbătorilor de iarnă, după ce de Paşte, şeful statului le spunea românilor să stea în case, Ion Cristoiu a avut un mesaj tranşant: "Având în vedere că este după 6 decembrie şi el o să câştige majoritatea, nu trebuie să facem un exerciţiu de imaginaţie. A fost politicos în aprilie. Ne-a zis să stăm acasă. După 6 decembrie, nu ne mai spune şi ne ţine acasă.
"O să stăm acasă şi de Crăciun, şi de Revelion, şi de Anul Nou, o să vedeţi!"
Întrebat dacă România se va închide după alegeri, Ion Cristoiu a spus că decizia va fi luată a doua zi, pe 7 decembrie, dimineaţa.
"Ei nu au curaj acum să ia nicio măsură. Încearcă să paseze responsabilitatea pe autorităţile locale. Peste tot în Europa, deciziile sunt la nivel central. Stare de urgenţă poate fi proclamată pe anumite zone de preşedinte. Dar toate sunt trimise la autorităţile locale şi avem un paradox. În curând o să fie toată ţara în lockdown, fără să fie la nivel central. O să o ia pe localităţi.", a mai declarat jurnalistul în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3.
PNL, majoritate absolută prin jocul rezultatelor
Ion Cristoiu are şi o teorie pentru alegerile din decembrie, aceea ca PNL să obţină majoritate absolută în Parlament, prin jocul rezultatelor.
"Visul lui Iohannis este ca PNL să aibă, cu redistribuiri, peste 40% şi să fie două, trei partide. Mai există un alt scop, care nu e atât de la vedere. Ca foarte multe partide să obţină 4,9%, nu 5%. În aşa fel încât redistribuirea să aducă partidului care are cele mai multe voturi aproape 50%.", a spus jurnalistul la Antena 3.