Antena 3 CNN Politică Ion Cristoiu: La un an din noul mandat, Klaus Iohannis n-a putut prezenta drept bilanț nici măcar Gaura de la covrig

Ion Cristoiu: La un an din noul mandat, Klaus Iohannis n-a putut prezenta drept bilanț nici măcar Gaura de la covrig

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 11:30 25 Noi 2020 Modificat la 11:30 25 Noi 2020

"Marți, 24 noiembrie 2020, s-a împlinit un an de la câştigarea celui de-al doilea mandat de către Klaus Iohannis. A trecut deja, iată, un an din cei cinci repartizați celui de-al doilea mandat. Te-ai fi așteptat ca marți, 24 noiembrie 2020, în prim planul agendei publice să se afle dezbaterea acestui prim an din al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. Ce și-a propus pentru România în timpul campaniei din 2019 și ce-a realizat până acum din ce și-a propus. Cum a reușit s-o învingă la scor pe Viorica Dăncilă. Cât de mult s-a afirmat România pe plan european în această perioadă.

N-a fost nici o dezbatere", îşi începe Ion Cristoiu analiza privitoare la Klaus Iohannis.

Nu poți dezbate nimicul

Analistul susţine că tăcerea presei pe acest subiect este legată de inactivitatea lui Iohannis.

"Poți dezbate, inclusiv controversat, ceva care s-a făcut. Bun sau rău. Nu poți dezbate nimicul. Gaura de la covrig, un nimic înconjurat de un inel de pâine nu poate fi mâncata. Cum să mănânci Golul?", spune Ion Cristoiu, analizând în continuare ce s-a ales de programul prezidenţial „Împreună pentru România normală”.

"Pe 16 octombrie 2019, candidatul Klaus Iohannis și-a lansat, în gălăgia de meterhanea, Programul intitulat Împreună pentru România normală.

Obiectivele asumate de candidat pentru următorii cinci ani de mandat se întindeau pe 88 de pagini. Cele mai multe obiective sunt bla-blauri electorale. Cuvinte mari, ce sună din coadă, vorba poetului... (...)

Cu chiu, cu vai am găsit în cele 88 de păgâni un obiectiv precis, lesne de verificat în realizarea sa:

Avem urgentă nevoie de refacerea credibilității autorităților publice, de o evaluare serioasă care să reprezinte baza modernizării Statului român și reașezarea pe fundamente corecte, a administrației publice.
Un audit al situației actuale a instituțiilor nefuncționale ale statului este primul pas către îndeplinirea acestor obiective așteptate de români
.

Pe 16 octombrie 2019 când s-a lansat Programul, Guvernul Dăncilă căzuse la Moțiunea de cenzură. Era limpede, la șase zile de la căderea Guvernului PSD, că la putere va veni un Guvern PNL. Klaus Iohannis va avea în fine un Guvernul Meu. Chiar dacă ar fi fost mai departe Guvernul PSD, până la alegerile parlamentare din decembrie 2020, Programul din 16 octombrie 2020 era Programul unui Președinte în sine, fără nici o legătură cu Guvernarea” - susţine Ion Cristoiu.

"Un premier slugarnic, acţionând ca un valet vesel al președintelui"

Analistul mai argumentează faptul că România fiind o Republică semiprezidențială, puterile președintelui sunt astfel gândite încât acesta să-și poată îndeplini programul indiferent de ce forță politică guvernează ori are majoritatea în Parlament.

"Pe 4 noiembrie 2019, prin investirea Guvernului Orban, Klaus Iohannis are la dispoziție Guvernul Meu. Un Guvern condus de un premier, Ludovic Orban care n-are nici o sclipire de independență. Un premier slugarnic, acţionând ca un valet vesel al președintelui. Nici premierul Franței, țară Republică Prezidențială nu e atât de supus președintelui Macron cum a fost supus, între noiembrie 2019 și noiembrie 2020, Ludovic Orban lui Klaus Iohannis.

A trecut un an din cei cinci de-a lungul cărora Klaus Iohannis va trebui să-și concretizeze Programul prezidențial.
Un an în care ar trebui să se vadă ceva, un început măcar, un amănunt din concretizarea Programului. În serialul turcesc Soliman Magnificul când pe Roxelana o apucă durerile facerii, moașa îi desface picioarele și punând un cearceaf peste ele și peste ea se uită înăuntru. Vine! strigă ea la apariția boțului de carne. Măcar atât să fi putut spune și noi despre aplicarea Programului Împreună pentru România normală: se vede deja ceva din el! Ar fi fost de așteptat asta și dacă la Victoria s-ar fi aflat un Guvern PSD. Ba chiar și dacă s-ar fi aflat un Guvern PNL condus de altcineva decât portarul de hotel prezidențial Ludovic Orban. A realizat ceva Klaus Iohannis în anul care a trecut din al doilea mandat?
N-a rezolvat nimic.
Marți, 24 noiembrie 2020, la Bilanțul unui an de nou mandat, Klaus Iohannis n-a putut menționa nici o realizare. Nici măcar una ţinând de trasul apei la WC-urile de la Cotroceni” - concluzionează Ion Cristoiu. 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole