Potrivit lui Cristoiu, există o explicaţie simplă a faptului pentru care, în ziua alegerilor, Donald Trump conducea în cursa electorală, pentru ca în ziua următoare să se plaseze în urma lui Biden la numărul de electori adjudecaţi.
"Joe Biden este deja câştigător şi vă spun şi de ce. Cu mai mult de 270 cât au ei nevoie, pentru că s-a întâmplat un lucru care în România nu se explică. Au fost trei categorii de voturi. Pe data de 3 noiembrie au ieşit la vot trumpiştii, cei care nu se tem de pandemie, pentru că aşa i-a învăţat Trump. Aşa se explică procentajul pe care l-a avut Donald Trump. Însă adepţii democraţilor, care se tem de pandemie, au votat fie prin votul prin corespondenţă, fie prin votul timpuriu”, a afirmat publicistul, conform Mediafax.
Potrivit lui Cristoiu, asistăm, la o situaţie similară cu prezidenţialele din România, din 2009, când seara, la închiderea urnelor, Mircea Geoană, candidatul PSD era câştigător, iar a doua zi dimineaţă, după sosirea şi numărarea voturilor din străinătate, Traian Băsescu a ajuns preşedinte.
PSD a contestat, atunci, rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituţională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.
Scenariul Geoană - Băsescu, adaptat pentru SUA, cu Trump şi Biden în rolurile principale
"Deci la ora actuală asistăm la scenariul Mircea Geoană-Traian Băsescu, când au venit voturile din străinătate. Acum se întâmplă lucrul următor. Numărarea voturilor primite prin corespondenţă sau timpurii va duce la o creştere a numărului de voturi în favoarea lui Joe Biden. Deci din punctul acesta de vedere lucrurile sunt clare şi probabil că democraţii mizează pe un număr mult mai mare de electori şi, foarte important, întârzie numărarea pentru că, spre deosebire de 3 noiembrie când a fost simplu, s-a dus omul la vot, s-a numărat seara, acum fiecare vot prin poştă trebuie verificat dacă nu cumva e trimis de altcineva decât autorul. Aşa se explică, eu îl consider deja preşedinte pe Joe Biden", a declarat publicistul.
El a mai găsit o similaritate cu România: comportamentul presei americane faţă de Donald Trump şi acuzaţiile de fraudare a alegerilor
"Acolo măreaţa presă americană, care era model pentru noi, CNN, printre altele, a fost de o sută de ori mai tendenţioasă decât orice site tendenţios din România. Nu am mai întâlnit aşa ceva. Şi Trump a provocat presa, presa a devenit imediat orgolioasă, a spus 'ia uite, nu ne face curte Trump' şi cel puţin CNN ajunsese să semene cu OTV, ba chiar OTV poate fi un post foarte bun din punctul acesta de vedere. Acum îmi dau seama că la noi e această chestiune – măreaţa Americă, să nu cumva să cultivăm în rândurile poporului român neîncrederea în America. Dar ce fac şi ce se întâmplă acolo, la nivel de Trump, cel puţin, începe să ne depăşească chiar şi pe noi. Cu acuzaţii de fraudă, tema sacilor, observaţi că e deja o temă planetară, fraudă, s-au introdus, zice Trump, buletine în saci. Tema fraudei e la fel de puternică ca şi la noi. Noi să fim mândri că e şi la ei", a apreciat Cristoiu.
Contestarea alegerilor în stradă, un alt prilej de comparaţie cu România
"O altă temă, dacă aţi observat, este contestarea alegerilor în stradă. Să ştiţi că şi republicanii contestă, fac poze, apar foarte multe poze în care electoratul republican face poze la biroul de numărare a voturilor care a tras storurile. Parcă am fi la noi, pe Facebook. Din punctul acesta de vedere sunt mândru că sunt român. Până acum numai noi consideram că suntem (...) dar uită-te că şi America face la fel. (...) Nu vom fi martorii unei noi răsturnări în favoarea lui Trump, pentru că voturile prin corespondenţă sunt, multe, în favoarea lui Joe Biden (...) Mai durează şi fiecare oră care trece e în favoarea lui Joe Biden", a concuzionat Ion Cristoiu.