Antena 3 CNN Actualitate Iohannis a făcut anunţul pe care îl aşteaptă România de la începutul pandemiei: "Avem 3.065 de paturi de Terapie Intensivă pentru toţi pacienţii"

Iohannis a făcut anunţul pe care îl aşteaptă România de la începutul pandemiei: "Avem 3.065 de paturi de Terapie Intensivă pentru toţi pacienţii"

Cristi Popovici
2 minute de citit Publicat la 18:30 27 Oct 2020 Modificat la 18:30 27 Oct 2020

Klaus Iohannis a ţinut o declaraţie de presă după discuţiile avute marţi cu experţii din ministerul Sănătăţii, în frunte cu ministrul Nelu Tătaru.

"Numai în ultima zi am avut peste 100 de români care au pierdut lupta cu virusul. Ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă şi sunt necesare eforturi susţinute pentru a ţine sub control epidemia.

Lupta cu virusul se desfăşoare pe două fronturi, pe de o parte pe zona de prevenţie, prin care încercăm limitarea transmiterii infecţiei şi pe de altă parte, în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire şi de tratament de specialitate. 

De aceea, am dorit să am o discuţie cu experţii şi ministrul Sănătăţii care mi-au prezentat o analiză a resurselor de la Terapie Intensivă la nivel naţional.

Mă refer atât la paturi dotate cu aparatură specifică, cât şi la personalul medical.

Guvernul a elaborat o strategie de creştere a capacităţii de Terapie Intensivă la nivel naţional, chiar de la începutul pandemiei. În tot acest timp, ministerul Sănătăţii a desfăşurat mai multe proiecte de achiziţie, de ventilatoare, monitoare, paturi şi alte echipamente necesare secţiilor ATI."

Ce capacitate de Terapie Intensivă are România

"Avem, conform rapoartelor din ATI, 3.065 de paturi de Terapie Intensivă, pentru toţi pacienţii, nu doar COVID, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2756 de monitoare şi o serie întreagă de echipamente achiţizionate cu diverse surse de finanţare.

La acestea se adaugă 5 unităţi de Terapie Intensivă mobile, două spitale modulare şi un modul ATI cu un total de 169 de paturi." - a spus Klaus Iohannis

"În ceea ce priveşte doar ventilatoarele ATI funcţionale, vă dau doar un exemplu, să înţelegeţi cum s-a lucrat. În perioada aprilie - octombrie 2020, creşterea capacităţii de ventilatoare la nivel naţional a fost de 73 % şi până în decembrie se adaugă încă 15%. Practic, de la începutul pandemiei şi până acum, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare. 

Planul strategic pentru următoarea perioadă prevede etape clare de implementare şi urmăreşte deschiderea unor noi capacităţi de Terapie Intensivă distribuite la nivel naţional, precum cele de la Oradea, Constanţa, Craiova, în locaţii nou construite cu destinaţii de Terapie Intensivă sau care se vor transforma în secţii de Terapie Intensivă.

Am solicitat date despre Bucureşti şi aici vom avea în şapte spitale o extensie a capacităţii de Terapie Intensivă. În următoarele 10 zile, vom avea suplimentar faţă de ce există acum 123 de paturi de Terapie Intensivă.", a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis susţine că România va achiziţiona aparatură medicală cu bani europeni, astfel, numărul ventilatoarelor mecanice va creşte cu 146%, până anul viitor. 

662 de paturi de Terapie Intensivă au fost deja avizate pentru finanţare printr-un program european, a mai adăugat preşedintele.

 

 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole