Klaus Iohannis a reacționat vineri după publicarea opiniei preliminare a Comisiei de la Veneţia.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că opinia preliminară a Comisiei de la Veneția referitoare la modificările aduse Legilor justiției constituie un semnal extrem de îngrijorător cu privire la independența justiției. Prin documentul făcut public astăzi, Comisia confirmă punctele de vedere exprimate de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători și procurori, cât și de Președintele României, inclusiv prin sesizările de neconstituționalitate și cererile de reexaminare formulate la aceste legi.
Concluziile cuprinse în această opinie preliminară, care are aceeaşi valoare juridică precum opinia finală care va fi formal adoptată în luna octombrie, fără modificări, de către Comisie, indică impactul negativ pe care punerea în aplicare a unora dintre aceste modificări legislative l-ar avea asupra sistemului judiciar.
În vederea garantării independenței justiției și a consolidării statului de drept din România, recomandările cuprinse în opinia Comisiei de la Veneția trebuie valorificate, astfel încât lupta împotriva corupției să continue.
Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, să nu ignore recomandările organismului european.
Totodată, Președintele României precizează că recomandările cuprinse în opinia preliminară a Comisiei de la Veneția vor fi avute în vedere cu ocazia sesizării Curții Constituționale cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, recent reexaminată de către Parlament.
Președintele Klaus Iohannis reiterează faptul că România s-a angajat să respecte normele și valorile europene ale democrației constituționale, iar independența procurorilor și judecătorilor este fundamentul unei justiții corecte, principiu de la care un stat de drept nu poate abdica", se precizează în comunicatul Președinției.
Informația a fost comentată la "Punctul de întâlnire", de Radu Tudor și invitații săi: