Antena 3 CNN Politică Iohannis, obligat să promulge bugetul pe 2019. Ministrul Finanțelor: „A fost o mare bătaie de joc această dorință de a te lupta pe zona de buget”

Iohannis, obligat să promulge bugetul pe 2019. Ministrul Finanțelor: „A fost o mare bătaie de joc această dorință de a te lupta pe zona de buget”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 21:46 13 Mar 2019 Modificat la 21:46 13 Mar 2019

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, după ce Parlamentul a respins cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a legii bugetului de stat pe 2019, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial spre promulgare, că a fost „o mare bătaie de joc această dorință de a te lupta pe zona de buget”.

Întrebat dacă guvernul are un plan de rezervă în condițiile în care va există în continuare un blocaj privind bugetul de stat, ministrul Finanțelor a spus: „În cazul în care se continuă cu astfel de practici incorecte față de țara asta, vom găsi legal anumite pârghii”.

„Încă mai sper ca domnul președinte să spune luați bugetul și utilizați-l. 

Primarii de municipii spuneau la o întâlnire pe care am avut-o în această seară cu dânșii că vor semna o rezoluție pentru a cere președintelui mâine dimineață să promulge acest buget. Toți primarii de municipii cred că au votat o astfel de rezoluție pentru a fi trimisă domnului președinte”, a mai spus Eugen Teodorovici, miercuri seară, la emisiunea „Sinteza zilei cu Mihai Gâdea”.

Vă amintim că Parlamentul a respins, miercuri, cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial la promulgare.

S-au înregistrat 245 de voturi „pentru”, 115 - „împotrivă” şi 2 abţineri. 

Ministrul Finanțelor: Sunt multe de făcut în țara asta, pentru că tot timpul ne raportăm la ce au alții

Citește și:

Mesajul PSD, după ce Parlamentul a votat a doua oară legea bugetului de stat pe 2019: Iohannis trebuie să își ceară scuze

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole