Antena 3 CNN Politică Iohannis: Mă aștept ca ministrul de Interne și cel de Externe să fie remaniați

Iohannis: Mă aștept ca ministrul de Interne și cel de Externe să fie remaniați

<1 minut de citit Publicat la 14:39 10 Iul 2019 Modificat la 14:39 10 Iul 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Cotroceni, că se aşteaptă ca la remanierea guvernamentală să fie schimbaţi din funcţie ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi cel de Externe, Teodor Meleşcanu, aşa cum şeful statului a cerut după alegerile din 26 mai. 

Întrebat dacă schimbările din Executiv sunt oportune, acesta a răspuns: "Cu siguranţă sunt oportune şi sincer mă aştept ca cel puţin cei doi miniştri indicaţi de mine, Interne şi Externe, să fie schimbaţi". 

Totodată, şeful statului a exclus varianta unei negocieri cu PSD pe tema remanierii. 

"Nu sunt dispus să negociez nimic cu PSD-ul, dar evident că fără mine nu se poate face remaniere. Deci aştept să vină cu propunerile", a arătat Iohannis.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole