"Restricţiile vor fi ridicate în noaptea de Înviere", a spus Iohannis, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.
"Ne despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un moment în care ne dorim cu toții să fim alături de familie, de cei dragi, sau să celebrăm Învierea Domnului mergând la biserică.
În noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate.
Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru și duminica aceasta, de Florii. Haideți să fim parte a acestui efort și în noaptea de Înviere”, a spus președintele.
Klaus Iohannis: În al doilea an în care Paştele ne găseşte în pandemie veştile sunt pozitive
"Este al doilea an în care Paștele ne găsește într-o situație dificilă din cauza pandemiei. De data asta, veștile sunt pozitive, iar speranțele întemeiate s-au transformat în certitudini, datorită vaccinării.
Avem exemplul țărilor care au vaccinat mare parte din populație. Vaccinarea înseamnă mult mai puține infectări și decese, revenirea la normalitate.
Chiar dacă și la noi statisticile indică o scădere a numărului de infectări. Nu suntem încă în situația de a renunța complet la măsurile restrictive.
Klaus Iohannis: Vă invit să vă vaccinaţi
Măsurile s-au dovedit corecte, adecvate și luate la timp. Trebuie să fim realiști și să nu ne amăgim singuri: pandemia încă nu a dispărut.
Cazurile grave de la ATI și numărul deceselor ne arată că trebuie să rămânem vigilenți. Știu că e greu, că am renunțat la viața noastră obișnuită. Vaccinarea e singura cale de a pune capăt pandemiei și de a ne recâștiga dreptul la o viață normală, fără restricții. Vă invit pe toți să vă vaccinați", a concluzionat şeful statului.