Antena 3 CNN Politică Iohannis, atacat dur de susținătorul său. CTP: „Doar infractorii folosesc astfel de metode”

Iohannis, atacat dur de susținătorul său. CTP: „Doar infractorii folosesc astfel de metode”

1 minut de citit Publicat la 16:18 12 Dec 2018 Modificat la 16:18 12 Dec 2018

Atac extrem de dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis chiar de la unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai săi. „Iohannis contribuie la discreditarea justiţiei în această ţară şi anularea ei ca putere”, spune Cristian Tudor Popescu.

„Doamna Carmen Iohannis nu se prezintă ca martor, nici măcar nu e inculpată, suspectă, pentru a lămuri nişte lucruri într-un proces în care e implicat şi soţul ei. Mai întâi a venit cu un pretext absolut ridicol, că e invitată la o cină, e adevărat o cină regală, apoi am înţeles că e răcită. Dimpotrivă, şi dacă era răcită, ar fi trebuit să se burduşească cu Nurofene şi să vină la tribunal. Pentru că e soţia şefului statului şi nu poate să dea acest exemplu. Doar infractorii folosesc astfel de metode, tergiversarea. Foloseşte aceste procedee cu acceptul şefului statului, pentru că, întrebat cum comentează că doamna nu se prezintă, a spus că nu e o temă de discuţie. Cum adică? Doamna nu e justiţiabil? Care e mesajul pe care nu înţeleg de ce Iohannis doreşte să îl trasmită? Mesajul e: nu o să se ducă nevastă-mea, care e nevastă de preşedinte, la procuratură”, a spus CTP. 

Cristian Tudor Popescu critică şi decizia preşedintelui Iohannis de a nu revoca din funcţie miniştrii de la Transporturi şi Dezvoltare Regională. „Ce speră? Să înţeleagă lumea că doboară PSD în felul ăsta? Că Dragnea va fi debarcat de la şefia Camerei Deputaţilor pentru că nu revocă şi numeşte Iohannis? O să treacă moţiunea pentru că nu revocă şi numeşte Iohannis? Nu obţine decât din partea cealaltă discursul: preşedintele nu lasă guvernul să lucreze, care ar putea face autostrăzi şi care spune - de ce nu putem? Că preşedintele nu vrea să numească ministrul”, mai spune CTP.


 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole