Klaus Iohannis a acceptat numirea interimară a Anei Birchall în funcția de vicepremier.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 11 iunie a.c., decretul pentru desemnarea doamnei Ana Birchall, ministrul justiției, ca viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, interimar", se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Desemnarea lui Birchall fusese anticipată marți de premierul Viorica Dăncilă. Întrebată dacă a vorbit cu președintele Iohannis despre propunerea Ana Birchall, Dăcilă a spus că „am trimis azi propunerea către Cotroceni, am discutat despre această propunere, aștept decizia domnului președinte. Nu cred că ar avea de ce să respingă această propunere”.