Antena 3 CNN Actualitate Vlad Voiculescu ar putea reveni la Ministerul Sănătății. Mihăilă: ”Nu am nimic împotrivă”

Vlad Voiculescu ar putea reveni la Ministerul Sănătății. Mihăilă: ”Nu am nimic împotrivă”

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 23:51 09 Mai 2021 Modificat la 23:51 09 Mai 2021

Aceasta a declarat că nu are nimic împotrivă dacă fostul ministru ar veni pe postul de consilier, iar decizia de revenire îi aparţine doar lui Voiculescu.

”Am pornit în munca asta cu Vlad Voiculescu pentru că am crezut în aceleaşi obiective. Am avut aceleaşi obiective legate de sistemul de sănătate, obiective care în continuare se suprapun. 

Mihăilă: Dacă Vlad va hotărî să vină să ajute, nu am nimic împotrivă

Dacă Vlad va hotărî să vină să ajute, nu am nimic împotrivă”, a spus Mihăilă, duminică, la Prima TV.

Ministrul a precizat că după ce toată lumea ”va respira” şi Vlad Voiculescu ”se va linişti după această perioadă tumultoasă”, se va va vedea şi contribuţia lui cu alţi ochi.

De altfel, ministrul Sănătății a precizat că încă discută cu Vlad Voiculescu, legătura dintre ei nefiind ruptă ”odată cu demiterea lui”.

Ioana Mihăilă: ”În august, am putea scăpa de masca în aer liber”

Din luna august am putea scăpa de masca de protecție în aer liber, a anunțat, duminică, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Oficialul atenționează, însă, că acest lucru se va întâmpla strict dacă românii aleg să se vaccineze anti-COVID.

”În luna august am putea să ne plimbăm pe stradă fără măști, în scenariul optimist”, a spus Ioana Mihăilă, duminică, la Prima TV.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole