Într-o zi, însă, tânăra de 20 de ani avea să trăiască cel mai urât coșmar. Un bărbat a năvălit peste ea în cameră, i-a rupt lenjeria intimă și a violat-o ore întregi.
Când și-a dat seama cine e, fata a crezut că nu este adevărat. Agresorul era nimeni altul decât tatăl său.
După câteva ore de chin, tânăra a reușit să scape. A ajuns la bunici și a povestit prin tot ce a trecut.
De povestea terifiantă a aflat și mama fetei. După ce oamenii legii au fost sesizați despre întâmplare, s-a deschis imediat un dosar penal, iar tatăl incestuos a fost ridicat. Ulterior, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au decis arestarea individului suspectat că și-a batjocorit propria fiică, scrie BZI.
Localnicii din Gropnița sunt mirați de cele întâmplate, însă spun că Petru Horlescu era o persoană destul de ciudată. „Nu se aștepta nimeni la așa ceva, dar el are niște probleme, îți dai seama că nu e în regulă. Ceva la cap tot are. Să plătească acum pentru ce a făcut”, a spus un localnic.
Tânăra a fost examinată din punct de vedere medical și nu a avut nevoie de internare. Va avea însă nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a uita prin ce a trecut.