Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ioan Niculae rămâne în închisoare. Ce a declarat omul de afaceri în fața magistraților

Ioan Niculae rămâne în închisoare. Ce a declarat omul de afaceri în fața magistraților

1 minut de citit Publicat la 13:44 19 Feb 2016 Modificat la 13:44 19 Feb 2016
Tribunalul Dâmbovița a respins, vineri, cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri Ioan Niculae, condamnat la doi ani și șase luni de închisoare în dosarul "Mită la PSD", scrie Agerpres.

Omul de afaceri Ioan Niculae a spus, vineri, în fața instanței, la termenul de eliberare condiționată, că a înțeles greșeala făcută, că a încercat să se îndrepte și nu vrea decât să ajungă la familie. Tribunalul Dâmbovița a rămas în pronunțare, urmând ca pe parcursul zilei să anunțe decizia în ceea ce privește o eventuală eliberare condiționată a lui Ioan Niculae.

''Nu am creat nicio problemă în penitenciar, nu am fost implicat în niciun incident'', a mai spus Niculae.

Acesta și-a cerut scuze și pentru ieșirea nervoasă de la termenul anterior, când la amânarea pronunțării unei decizii privind eliberarea condiționată a spus ''mai bine mă condamnați pe viață''.

Avocatul lui Niculae a precizat că au fost îndeplinite ireproșabil criteriile eliberării condiționate, lucru ce reiese din concluziile comisiei de liberare condiționată. Tot avocatul lui Ioan Niculae a afirmat că a fost îndeplinită fracția de pedeapsă, susținând că a executat 385 de zile. Niculae a scris în închisoare cinci cărți, care i-au adus o scurtare a pedepsei cu 150 de zile, iar 21 de zile le-a câștigat ca urmare a muncii prestate în penitenciar.

''A executat minimul de fracție și prin excluderea celor 150 de zile aferente scrierii lucrărilor științifice'', a precizat avocatul lui Ioan Niculae.

Totodată, avocatul a depus înscrisuri prin care a demonstrat că inculpatul a achitat integral prejudiciul din dosar.

Ioan Niculae este în prezent încarcerat la Penitenciarul Găești. Acesta este condamnat la doi ani și șase luni de închisoare în dosarul "Mită la PSD" și execută pedeapsa din aprilie anul trecut.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole