Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Liderul unui cult spiritual din Hunedoara, arestat. Primarul comunei: "La ţară se vorbeşte. Noi nu ne-am putut implica"

Liderul unui cult spiritual din Hunedoara, arestat. Primarul comunei: "La ţară se vorbeşte. Noi nu ne-am putut implica"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:53 27 Mai 2022 Modificat la 19:12 27 Mai 2022

Un fost miner din Apuseni transformat într-un guru al unei comunităţi spirituale a fost arestat pentru şantaj, viol şi hărţuire sexuală. Manipularea şi frica erau uneltele cu care acţiona aşa-numitul guru. În realitate, comunitatea este asemănată unei secte în care se întâmplau lucruri oribile, greu de imaginat. 

Autorităţile au ştiut de comunitatea izolată numită "Copiii Soarelui"

Primarul spune că a auzit doar vorbe, dar nu s-a confirmat nimic.

"Noi nu ne-am putut implica în această problemă. Noi ce știm ei sunt constituiți într-o asociație nonprofit, făceau diverse cursuri de medicină tradițională, fel de fel de cursuri unde veneau mulți oameni.

Nu aveam acces acolo, erau destul de reținuți și nu dădeau voie la oricine să treacă prin proprietățile lor. I-am întrebat și noi în decursul anilor de ce nu dau copiii la școală. Răspunsul lor a fost în felul următor: "îi dăm la școală în străinătate, avem profesori, avem învățători". Nu am putut să îi lămurim deși aveam o clădire veche, vechea școală care nu a mai funcționat după 1989, și putem să facem o școală pentru cei mici acolo în satul Dumbrava de jos din apropiere".

Ioan Faur, primarul comunei Ribiţa: "Am făcut anchete sociale"

"Mai veneau la Primărie, aveau nevoie de diverse lucruri, aveau nevoie de reparații la drum(...). Eu zic că ne-am făcut datoria dar în limitele pe care le avem și noi", a mai spus primarul.

El este Guru din Hunedoara care ar avea copii cu multe dintre "adeptele" sale pe care le-a abuzat

[GAL layout="2"]

Asociația "Copii Soarelui" este coordonată de Adrian Ardelean Farcaș, cunoscut în zona că  "Adi de la Brad". A fost miner și se laudă cu capacitățile sale extrasenzoriale. Polițiștii s-au sesizat, în urmă cu o lună, după ce au apărut mai multe informații că în comunitate se întâmplă lucruri ciudate. Este vorba de infracțiuni prin care persoanele care ajung acolo ar fi private de libertate, iar femeile sunt hărțuite sexual. 

Guru din Hunedoara, cunoscut ca "Adi de la Brad", arestat preventiv. Mărturii șocante ale membrilor comunității spirituale: "Tații copiilor nu aveau voie să ii vadă, că le transmiteau karmă"

Politiştii spun că au găsit acolo şi peste 20 de copii care nu au fost niciodată la şcoală. Deocamdată guru se află în arest şi cercetările procurorilor continuă în acest caz. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole