Evenimentul va avea loc în data de 6 mai, la Londra.
Palatul Buckingham a lansat invitația pentru încoronare, care este imprimată pe carton reciclat.
Este interesant că pe invitație scrie, în partea de sus, "Majestățile Lor Regele Charles al III-lea și Regina Camilla".
Până recent, Palatul Buckingham s-a referit la Camilla ca fiind Regina consoartă, însă, conform acestor invitații formale, soția lui Charles primește titlul regal complet.
Prințul George va fi cel mai tânăr viitor monarh care va juca un rol într-o ceremonie de încoronare.
George, în vârstă de nouă ani, este fiul cel mai mare al Prințului și Prințesei de Wales, William și Catherine, și nepot al regelui Charles al III-lea.
Micul prinț va avea o misiune activă de o oră şi jumătate la ceremonie, notează Antena 3 CNN.
Marea întrebare este dacă ducii de Sussex vor participa la acest moment.
Întrebarea este perfect justificată, mai ales în urma publicării volumului autobiografic al lui Harry, "Rezervă", în care au fost prezentate multe aspecte din culisele familiei regale britanice.
Din primele informații, Harry și Meghan au primit o invitație, dar aceștia nu au confirmat, deocamdată, participarea.
Regele Charles al III-lea va fi încoronat cu Coroana Sfântului Eduard, realizată în secolul al 17-lea și care a fost parte integrantă a încoronărilor britanice de peste 350 de ani.