Antena 3 CNN Dezvoltăm România Sustenabil Investiţii majore în produsele cu risc redus comparativ cu fumatul

Investiţii majore în produsele cu risc redus comparativ cu fumatul

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 11:12 25 Iun 2024 Modificat la 11:13 25 Iun 2024

Inovația transformă industria tutunului. Companiile de profil fac investiții masive în cercetarea şi dezvoltarea noilor produse cu risc redus. Liderul pieței tunului din România, BAT investește anual la nivel global aproximativ 300 de milioane de lire sterline pentru cercetarea și dezvoltarea alternativelor la fumat cu risc redus.


 
Summer Hanna, director departamentul de reglementare ştiinţifică British American Tobacco: Sunt foarte mândră de modul în care BAT investește în știință. Sunt aici de mai mult de 13 ani şi în tot acest timp am văzut un angajament pentru știință şi o investiție continuă, an de an, pentru asta. Avem peste 15.000 de oameni de știință angajați în multe țări şi fiecare dintre ei este dedicat obiectivului nostru de a reduce efectele nocive ale fumatului.

BAT a realizat peste 150 de studii evaluate de experți independenți asupra noilor categorii de produse cu risc redus pe care le comercializează, iar rezultatele au generat dovezi care susțin că aceste produse au un profil de risc redus în comparație cu fumatul.

Elaine Round, Head of Life Sciences, British American Tobacco: Avem studii foarte riguroase pentru produsele noastre, urmărim 9 lucruri pentru a fundamenta produsele noastre cu risc redus. Vorbim despre trei categorii. În primul rând ne uităm la emisii, chimia din spatele produsului, nivelul de toxine. Ne uităm de asemenea la expunere, este vorba despre o combinație între modul în care oamenii folosesc produsele, pentru că toată lumea le va folosi în moduri diferite, în cantităţi diferite pe perioade de timp diferite şi lucrurile la care consumatorii sunt expuşi. Deci ne uităm la aceste lucruri pentru a înţegle expunerea dar ne uităm şi la riscul individual pentru sănătate şi riscul pentru sănătatea populaţiei şi cum pot avea impact aceste produse.

Ţări precum Marea Britanie, Suedia sau Japonia au avut o abordare deschisă faţă de produsele cu risc redus şi au decis să susţină prin politici publice alternativele fără ardere. Astfel Suedia este aproape de a fi prima ţară fără fumători din Uniunea Europeană, cu o rată de doar 5,6 % din populaţie care fumează. Astfel de obiective pot fi atinse prin informarea corectă a cetăţenilor şi prin susţinerea fumătorilor în procesul de trecere către alternativele cu risc redus.

Clive Bates, expert în politici publice: Avem un număr foarte mare de date privitoare la siguranţa acestor produse. Ştim că atunci când oamenii le folosesc putem măsura toxinele din sânge, din salivă, din urină. Ceea ce vedem este o reducere cu 90% în toate categoriile principale care duc la boli precum cancerul, boli cardiovasculare. Deci putem fi foarte siguri că pe termen lung aceste produse nu vor produce nici de departe la fel de multe boli precum cancer, boli cardiovasculare şi alte asemena. Şi probabil nu sunt riscante deloc.

Principalul factor de risc în ceea ce priveşte fumatul este arderea tutunului, substanţele de combustie putând provoca boli cardiovasculare sau pulmonare. În schimb, alternativele cu risc redus precum produsele cu tutun încălzit, dispozitivele de vapat sau pliculeţele cu nicotină reduc semnificativ efectele nocive.

Konstantinos Farsalinos, medic cardiolog: Utilizarea produselor cu risc redus în locul fumatului are aceleaşi efecte ca lăsatul de fumat. Produsele cu risc redus nu implică ardere, deci nu este monoxid de carbon şi astfel  nu există intoxicare cu monoxid de carbon. Din punct de vedere subiectiv sunt mai multe beneficii pe care consumatorii le vor simţi imediat, vor putea merge pe distanţe mai lungi fără a rămâne fără aer, deci din  punct de vedere subiectiv se văd îmbunătăţiri foarte rapid. Din punct de vedere obiectiv, în baza examinărilor medicale ştim că fumatul poate duce la probleme după mulţi ani de consum şi, din păcate, durează foarte mult timp ca efectele negative ale fumatului să fie inversate chiar şi atunci când te laşi de fumat fără a opta pentru vreo alternativă. Dar sunt studii care arată că există îmbunătăţiri din punct de vedere cardiovascular, în modul în care funcţionează arterele, după doar 4 săptămâni de la folosirea produselor cu risc redus în locul fumatului.

Mihaela Răescu, medic stomatolog: În 9 luni în care am monitorizat această utilizare exclusivă a produselor cu tutun încălzit am constatat că placa bacteriană a scăzut în ceea ce privește cantitatea, şi consistență, şi practic şi inflamaţia gingivală a scăzut în această perioadă.

Tranziţia de la fumat la produsele cu risc redus are efecte benefice şi din punct de vedere economic şi social. Reducerea numărului de fumători duce la mai puţine probleme de sănătate asociate fumatului şi astfel costurile generate de tratamente scad semnificativ.

Citește mai multe din Dezvoltăm România Sustenabil
» Citește mai multe din Dezvoltăm România Sustenabil
TOP articole