Antena 3 CNN Actualitate Investigatii medicale gratuite în București! Oricine se poate programa pentru un consult de specialitate

Investigatii medicale gratuite în București! Oricine se poate programa pentru un consult de specialitate

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:17 13 Noi 2023 Modificat la 11:44 13 Noi 2023

În perioada 12 – 16 noiembrie 2023 se va desfășura în municipiul București campania de prevenție și educație „Din grijă pentru tine”, ediția a XV-a la nivel național, un maraton de voluntariat organizat sub forma unui centru de servicii medicale gratuite în ambulatoriu, amenajat la Biblioteca Națională a României, cu circa 40 de cabinete pentru consultații și investigații gratuite.

În cadrul campaniei, oricine dorește poate beneficia de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, dermatologie, ORL, oftalmologie, urologie, diabet, nutriție și boli metabolice, reumatologie, psihiatrie, boli infecțioase, endocrinologie și altele. Se vor efectua ecocardiografii, ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler vascular, screening pentru cancer de col uterin, cursuri de prim ajutor și altele.

Proiectul va rula pe parcursul celor 5 zile, având o capacitate de peste 5.000 de consultații și investigații gratuite, de care vor beneficia un număr estimat de 4.000 de pacienți. Consultațiile sunt oferite de peste 120 de medici voluntari, iar numărul total al voluntarilor implicați în organizarea și desfășurarea evenimentului este de aproximativ 500 de persoane, scrie adventist.ro.

Printre medicii care vor ține seminarii este și renumitul doctor Virgiliu Stroescu, cunoscut în spațiul public pentru promovarea stilului de viață sănătos. 

Este nevoie de programare?

NU. În cadrul acestei campanii se oferă servicii GRATUITE, ce nu trebuie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Este totuși necesar să aveți la dumneavoastră actul de identitate pentru corelarea cu sistemul de programări. Orice alte documente pe care le considerați de folos (fișe medicale, analize etc.) sunt binevenite.

La câte servicii vă puteți programa?

Datorita faptului ca serviciile sunt GRATUITE, pe perioada evenimentului se va putea face DOAR 1 PROGRAMARE la ecografie. Va fi luată în considerare doar prima programare la ecografie care apare in sistem (pentru aceeași persoană). 

”Picătura de viață” - Donează și tu

Totodată, în această săptămână, toți cei care pot și doresc să salveze o viață sunt așteptați la Biblioteca Națională să doneze sânge. 

„Din grijă pentru tine”

„Din grijă pentru tine” face parte din campania de anvergură „Împreună pentru oameni”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, având ca scop oferirea de servicii gratuite în domeniile medical, educațional și social. Anterior, campania s-a derulat în mai multe orașe mari din țară, iar, suplimentar, proiecte de acest gen au fost organizate la o scară restrânsă pe întreg teritoriul țării.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole