Antena 3 CNN Actualitate Investigaţii jurnalistice zguduitoare care au demascat jafuri uriaşe prin contracte cu statul

Investigaţii jurnalistice zguduitoare care au demascat jafuri uriaşe prin contracte cu statul

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 11:15 09 Ian 2021 Modificat la 11:15 09 Ian 2021

Să ne uităm la ultimele 11 luni, de când ni s-a spus că nu vom mai trăi la fel, să vedem ce s-a întâmplat atunci când noi ţineam masca pe figură, când noi stăteam încuiaţi în case, când noi respectam ceea ce autorităţile impuneau, când noi ne întrebam dacă au făcut tot ceea ce era de făcut, când noi ne revoltam constatând că nu sunt în stare să pună o decizie lângă alta să fie coerente şi eficiente.

Ce s-a întâmplat când noi făceam toate aceste lucruri? Unii făceau milioane, foarte multe milioane şi continuă să facă pentru că absolut nimeni nu i-a deranjat.

Super lovitură în pandemie! Bastoane cu şocuri din China pentru poliţiştii români

Jaful din aceste 11 luni a rămas nesancţionat şi a deschis calea pentru următoarele 12 luni în care tocmai am păşit. În aceste 11 luni, doar jurnaliştii au reuşit să atragă atenţia, să pună reflectorul, să îi demaşte pe unii (probabil), nu pe toţi, sau poate chiar pe foarte puţini, dintre cei care s-au îmbogăţit pe seama suferinţei şi fricilor noastre.

Jurnaliştii de investigaţii şi-au făcut meseria cu riscuri demascând clanuri mafiote care îşi înodaseră cozile cu politicieni de la vârf şi făceau afaceri uriaşe cu măşti, cu dezinfectanţi, cu tablete, cu tot felul de alte achiziţii stranii, toate sub masca necesităţii de a combate pandemia.

Afacerea Vietnam. Măşti de protecţie pentru mega-afaceri de milioane

Un scurt inventar: afaceri cu măşti, afaceri cu teste, afacerile din spitale, achiziţii de pistoale, afaceri cu tablete, cu ventilatoare, numirile şi epurările politice care s-au făcut în această perioadă, iar acum vine afacerea anului 2021: vaccinarea. Să vedeţi acum cine, ce tunuri vrea să mai dea!

Ancheta Antena 3 - 800 de milioane de lei, tunurile de la Unifarm

Peste 25 de milioane de măşti de protecţie, aproape 3,5 milioane de combinezoane, mii de kituri de testare pentru coronavirus şi aproape 200 de ventilatoare pentru secţiile de anestezie şi terapie intensivă. Toate blocate în depozitele Unifarm.

Mai exact, marfă în valoare de 800 de milioane de lei. Marfă plătită din banii statului. Acelaşi stat care acum face achiziţii de milioane de euro, în timp ce depozitele sunt pline.

Ancheta Recorder.ro - Regele Pandemiei

Adrian Ionel - cum a ajuns un asemenea personaj să conducă o companie naţională de importanţă strategică. Cine a luat cele mai mari felii din miliardul care ar fi trebuit să ajute sistemul medical în lupta cu pandemia şi ce se ascunde în spatele declaraţiei de avere imaculate a lui Adrian Ionel.

Ancheta Antena 3 - Pistoale în loc de materiale sanitare pentru poliţişti

Spre sfârşitul stării de urgenţă, în doar cinci zile, şefii IGPR fac referatul de necesitate, iau caietul de sarcini de anul trecut de la o tentativă eşuată de achiziţie şi lansează oferta către şapte entităţi comerciale.

Se face negocierea fără publicare prealabilă invocându-se starea de urgenţă şi hotărârea CSAT 62/2020. Asta în condiţiile în care cei mai mulţi poliţişti se plângeau că nu au măşti, că se infectează dând amenzi, că birourile lor nu sunt dezinfectate. Poliţiştii aveau nevoie rapid de materiale sanitare ca să nu se infecteze, nu de pistoale.

Iar achiziţia unor pistoale sub umbrela stării de urgenţă nu se justifica nici moral, nici legal.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole