Antena 3 CNN Economic În ce să investeşti 5.000 de lei, ca să câştigi 500 de lei pe an. Economist: "Pierdem bani, dacă îi ţinem în bănci"

În ce să investeşti 5.000 de lei, ca să câştigi 500 de lei pe an. Economist: "Pierdem bani, dacă îi ţinem în bănci"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:00 16 Apr 2024 Modificat la 16:00 16 Apr 2024

Există totuşi o modalitate profitabilă de a-ţi păstra banii, spun economiştii.

Cel mai bine este să investeşti în acţiuni şi titluri de stat, dar numai după ce studiezi şi înţelegi piaţa. 

Ministerul Finanţelor a lansat astăzi o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur cu dobânzi de peste 6%. 

Puţine instrumente aduc un câştig mai mare decât inflația de 6,6%. Investiţiile în acţiuni ale companiilor din energie sunt riscante, dar au cel mai mare randament, peste 10%, spun economiştii. 

"Să cumpărăm acele acţiuni ale companiilor care au scumpit energia, să fim şi noi părtaşi la profiturile lor. 

Să cumpărăm acţiuni la bănci, pentru că băncile au fost întotdeauna şi vor fi epicentrul inflaţiei", spune Bogdan Glăvan, profesor de economie.

Titlurile de stat sunt cea mai sigură investiţie, dar dobânzile abia acoperă inflaţia. 

Titluri de stat Tezaur în aprilie 2024 şi dobânzile aferente

Românii pot cumpăra până pe 9 mai titluri de stat Tezaur cu dobânzi de 6% pe un an și 6,8% pe trei ani.

Acestea pot fi achiziționate doar cu buletinul, prin Trezorerie, poştă sau online prin Spațiul privat virtual de la ANAF. 

Trebuie doar să completați un formular, să deschideţi un cont de subscriere și îl alimentaţi cu suma economisită.

Sunt eligibile la titlurile de stat Tezaur 2024, persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Cum poate câştiga un român 500 de lei pe an

Românii care cumpără 5.000 lei în acţiuni la cea mai mare companie petrolieră din România câştigă, la randamentul actual, peste 500 de lei pe an. 

Aceeaşi investiţie în titluri de stat aduce între 300 şi 350 lei. În cazul depozitelor bancare, câştigul este cel mai mic, puţin peste 250 lei.

"Dobânda oferită de băncile mari e real negativă în continuare, pierdem dacă ţinem banii în bănci, obţinem o dobândă sub rata inflaţiei la care culmea, plătim şi impozit pe venit", adaugă Bogdan Glăvan, profesor de economie, potrivit observatornews.ro.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole