Învăţăturile părintelui Ilie Cleopa, despre vrăjitorie

Duhovnicul de la Sihăstria a definit termenul vrăjitorie prin „invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţe“.

După ce a ajuns să fie cunoscut ca unul din cei mai mari duhovnici ai Moldovei, părintele Ilie Cleopa nu s-a ferit să vorbească despre teme considerate tabu în epoca comunistă sau în lumea monahală.  Unul din subiectele pe care le-a dezvoltat din punct de vedere al învăţăturii creştine a fost şi cel al vrăjitoriei, temă prezentată pe larg în volumul 4 al seriei „Ne vorbeşte Părintele Cleopa”. 

„Prin cuvântul vrăjitorie înţelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţi omeneşti”, defineşte din start vrăjitoria fostul stareţ de la Sihăstria.   Ilie Cleopa spune că vrăjitoria s-a practicat atât în rândul poporului evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştinii.    „Vrăjitori au fost atât Valaam (profetul biblic, n.n.), cât şi cei trei magi care practicau astrologia”, spune părintele Cleopa.

Pentru a clasifica tipurile de vrăjitorie, fostul stareţ al mănăstirii Sihăstria apelează la învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul, teolog al Bisericii Ortodoxe, canonizat în anul 1955, şi prăznuit în calendarul creştin-ortodox pe 14 iulie.   Preluând învăţătura sfântului Nicodim, părintele Cleopa spune că un prim tip de vrăjitorie, cea propriu-zisă, se traduce prin „chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute şi altele de acest fel”    Un al doilea fel de vrăjitorie este ghicirea, sub diverse forme. „Unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromanţie şi prin alte obiecte (bobi, cărţi de joc, cafea etc)”.   Un alt treilea gen de vrăjitorie, în enumerarea părintelui Cleopa, este descântarea, ca formă a spiritismului, definită drept „chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt în viaţă”   „Descântătorii pretind că cheamă sufletele morţilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. În zilele noastre se practică descântecul în rândul credincioşilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt etc.”

Sursa: Adevărul