Învățătorul Spiridon Andrieș de la Colegiul Mihai Eminescu din Iași a fost găsit vinovat de comisia școlii în care predă după ce i-a corectat greșit tema unui elev. În urma unei investigații, membrii consiliului au stabilit că învățătorul a greșit când a corectat cuvântul „patinoar”, scriind în loc „patinuar”.
Potrivit libertatea.ro, directorul Colegiului „Mihai Eminescu”, Gabriela Săndulescu, a explicat ce anume a greșit dascălul care susținea că de fapt elevul avea de copiat un enunț scris greșit.
„În urma cercetării efectuate de către membrii comisiei, numite prin decizia Consiliului de Administraţie, s-a stabilit că a fost vorba despre o confuzie pe care domnul învăţător a făcut-o între doi itemi pe care i-a corectat în lucrarea respectivă. Şi-a asumat greșeala, a recunoscut că a greşit făcând această confuzie între itemi, pe baza oboselii şi a faptului că a corectat foarte multe lucrări şi la un moment dat a făcut această confuzie. Şi-a asumat greşeala, pe care domnul învăţător o regretă, iar Consiliul de Administraţie şi-a însuşit punctul de vedere al domnului învăţător şi al comisiei şi s-a aplicat, conform legislaţiei actualei, sancţiunea de observaţie scrisă”, a spus Săndulescu, într-o intervenţie pentru Radio Iaşi.