Antena 3 CNN Actualitate Educație Învățământul gratuit în România este o legendă. Cât costă de fapt un an de educație

Învățământul gratuit în România este o legendă. Cât costă de fapt un an de educație

<1 minut de citit Publicat la 13:20 02 Oct 2016 Modificat la 13:20 02 Oct 2016

Părinţii din România ajung să achite chiar şi 1.000 de euro pe an pentru şcolarizarea copiilor, costul ascuns fiind calculat de Organizaţia Salvaţi Copiii, într-un raport recent, ce urmează să fie prezentat la Comitetul ONU pentru Drepturile Copiilor, informează adevarul.ro.

Concret, documentul, ce va fi adus în atenţia forului internaţional pe 3 octombrie, la Geneva, conţine indicatori urmăriţi de Salvaţi Copiii pe parcursul a şapte ani, respectiv 2008 - 2015 şi aduce cifre relevante privind accesul la educaţie, discriminarea din rândul copiilor români, dar şi date referitoare la vaccinare, incidenţa bolilor şi situaţia mortalităţii infantile.

Referitor la accesul la educaţie, Salvaţi Copiii atrage atenţia că deşi învăţământul românesc este gratuit prin lege, părinţii sunt nevoiţi să scoată bani grei din buzunar pentru a-şi ţine copiii la şcoală. Mai exact, participarea copiilor la învăţământul public ajunge să îi coste pe părinţi echivalentul a 4.500 de lei pe an, per elev. „Costul total mediu alocat per copil este de 1490 RON, iar per familie este de 1.954 RON (având în vedere şi familiile cu mai mult de un copil şcolar)”, subliniază raportul.

 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole