Ploile torențiale din ultimele zile au făcut ravagii în județul Alba. În mai multe localități autorităţile au raportat zeci de case inundate, oameni evacuaţi şi ramași pe drumuri și mașini surprinse de torenți.
O localnică din Sohodol a povestit că şi-a simțit sfârșitul când a văzut viitura inundându-i casa.
„M-am urcat în locurile cele mai înalte din casa, am vrut să mă urc în pod dar scară era afară. Am sunat la 112 și le-am zis că intrat (n.r viitura) și în a treia cameră și nu mai am nicio scăpare, salvați-mă că mor! Şi mi-au zis că nu se poate ajunge şi nu au avut ce să-mi facă până nu se va opri viitura. Abia m-au scos pe geam din ultima cameră.
„Eu am zis gata, să se facă voia Domnului. Atât am avut să trăiesc”
Întrebată cât a durat calvarul, femeia a spus printre lacrimi că timp de o jumătate de oră şi-a văzut sfârşitul şi de vineri a rămas cu atacuri puternice de panică.
„A durat o jumătate de oră. Eu am zis gata, facă-se voia Domnului, atât am avut să trăiesc. Nu mai aveam ce să fac. Nu dormim de vineri noaptea. Eu am rămas cu atacuri de panică.
A fost iadul! De când am auzit că tună am pregătit acolo geanta cu actele și medicamentele că sunt bolnavă de inimă şi ne-am îmbrăcat gata să fugim. Nu putem nici să mâncăm, nici să dormim, nimica. A fost iadul", a spus în lacrimi o localnică din Sohodol.