Antena 3 CNN Actualitate Inundațiile au făcut prăpăd în țară: o porțiune de șosea a fost ruptă pe sute de metri, iar un pod a fost luat de ape

Inundațiile au făcut prăpăd în țară: o porțiune de șosea a fost ruptă pe sute de metri, iar un pod a fost luat de ape

Ploile abundente din ultimele ore au produs pagube importante în infrastructură și au distrus culturile agricole.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

În județul Vrancea, un pod provizoriu aflat pe drumul județean care leagă localitățile Vulturu de Vadu Roșca a devenit impracticabil după ce apele râului Putna s-au umflat.

Podul a mai fost închis în urma cu câteva zile, după ce o parte din el a fost luata de ape.

Nicușor Păcuraru, primarul comunei Vulturu, spune că, atunci când debitul râului crește peste 70 de metri cubi pe secundă, viaductul devine de nefolosit.

Acum, pentru a ajunge în localitatea Vadu Roșca, ruta alternativă obligă la un ocol de 13 kilometri.

Citește și: Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat când scăpăm de ploi și frig în România

Şi in Banat inundațiile au făcut ravagii: alunecarea de teren de pe Drumul Național 6, care leagă Banatul de Oltenia, a rupt șoseaua pe o lungime de 300 de metri.

Zona a fost încercuită de mai mulți polițiști, mobilizați pentru a opri traficul în cazul în care șoseaua se deteriorează și mai mult.

În județul Olt grindina a distrus culturile agricole.

Meteorologii au emis cod galben de inundații în sud-vestul țării. 12 râuri şi afluenții lor din Muntenia, Oltenia și Banat sunt sub acest cod până marți la prânz.

Cele mai afectate zone se anunță Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile