Într-o zi, o femeie a venit cheală la muncă. Asta, deși toți îi admiraseră până mai ieri părul său frumos și lung. Cum nimeni nu avea curajul să o întrebe ce s-a întâmplat, o colegă și-a făcut curaj și i-a adresat întrebarea.
Întâmplarea a fost povestită de femeia din Statele Unite pe pagina sa de Facebook. „Lucrez într-o cafenea de doi ani. În acest timp, o groază de angajați s-au perindat pe aici, unii cu norma întregă, alții cu jumătate de normă. Vin și pleacă. De șase luni, am o nouă colegă, o tipă haioasă cu un păr lung blond superb. Nu suntem prietene. E cam greu să te împrietenești cu cineva când lucrezi în schimburi și nu ai timp nici sî respiri. Într-o zi, m-am nimerit cu ea în schimb. A intrat în cafenea și a atras privirile tuturor angajaților. Purta o bandană roz și se vedea clar că s-a ras pe cap. Unde dispăruse părul ăla lung frumos pe care îl invidiam? Lumea și-a văzut de lucru în continuare. Nimeni n-a vrut să se bage în seamă cu ea și să o întrebe ce s-a întâmplat. Ar fi fost ciudat. Dar, eu sunt o băgăcioasă și o curioasă, așa că m-am dus glonț la ea și am întrebat-o ce s-a întâmplat cu părul ei. Mi-a zâmbit larg și m-a strâns în brațe. M-a șocat. Nu mă așteptam la asemenea reacție. Eu am fost singura care a ajut curajul să o întrebe.
– Cea mai bună prietenă are un copil de patru ani și acum e iar însărcinată. A aflat de curând că are cancer și iubitul ei a părăsit-o. Am încercat să-i fiu alături, să o ajut. I-am promis că atunci când va începe să-și piardă părul din cauza chimioterapiei, îmi voi rade părul. Aseară m-a sunat și mi-a spus că a început să piardă ghemotoace de păr. I-am zis că ajung în 10 minute la ea. M-a ras pe cap apoi am ras-o eu”, a povestit femeia pe pagina sa de Facebook, potrivit dailynews.ro.