Antena 3 CNN Actualitate Interviu EXCLUSIV: Omul - cheie în dosarul medicului Mircea Beuran

Interviu EXCLUSIV: Omul - cheie în dosarul medicului Mircea Beuran

S.T.
4 minute de citit Publicat la 00:00 15 Feb 2020 Modificat la 00:00 15 Feb 2020

Ioanel Sinescu a făcut dezvăluiri despre denunțătoarea din dosarul lui Mircea Beuran, vineri seară, la Antena 3.

Beuran e acuzat că a luat mită pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

„Această doamnă doctor (denunțătoarea - n.red.) a venit la mine, mărturisindu-şi dorinţa de a deveni cadru didactic la UMF, într-o poziţie corespunzătoare pregătirii în care se afla. 

Era medic rezident şi doctorand al profesorului Beuran. Mi-a spus că îi place foarte mult clinica de la Floreasca şi că şi-a dori să rămână cadru didactic şi să lucreze în acea clinică. Evident că pentru acest lucru este nevoie de un post de concurs, de candidatură, de contracandidaţi. La nivelul ei de pregătire, putea accede doar la postul de asistent pe perioadă determinată”, a declarat Ioanel Sinescu, rector UMF „Carol Davila”.

Întrebat dacă a existat un astfel de post, Ioanel Sinescu a negat.

„Se dovedeşte că nu a existat un astfel de post disponibil pentru că postul nu a fost la concurs şi am şi verificat. Metodologia a fost respectată la nivel de consiliu, de departament, la nivel de consiliu de facultate, în Consiliul Administraţiei, de Senat, aşa încât toate structurile Universităţii au respectat metodologia întocmai”, a declarat prof. dr. Ioanel Sinescu, vineri seară, în emisiunea „Exces de Putere” de la Antena 3.

„Nu am cum să scot un astfel de post, decât în măsura în care este nevoie de modificarea statului de funcţie între sfârşitul anului universitar şi începerea anului universitar.

Am trimis-o la coordonatorul său de doctorat, că problema nu se rezolvă la Rectorat. Aceasta a fost discuţia mea cu ea, acum un an şi jumătate”, a mai dezvăluit Sinescu.

„I-am spus profesorului Beuran că a venit la mine şi şi-a exprimat dorinţa de a deveni cadru didactic la „Carol Davila”. Mi-a dat un răspuns foarte scurt şi anume că ştie despre acest lucru şi atât. Asta a fost toată discuţia", a adăugat Sinescu.

Dezvăluiri exclusive despre denunțătoarea lui Beuran. Adina Anghelescu: „Doctorița Haiducu l-a rugat pe rectorul UMF să o ajute să rămână la Floreasca”

Rectorul UMF „Carol Davila” susține că a discutat cu profesorul Beuran despre faptul că a venit rezidenta și și-a exprimat dorința de a deveni cadru didactic la „Carol Davila”, iar chirurugul Beuran i-a spus că știe.

„Am mai avut o discuţie în urmă cu 3 - 4 săptămâni. A venit la mine la Rectorat, destul de nemulţumită de faptul că eu i-am şters postul care fusese scos la concurs, că nu am fost de acord. I-am explicat că nu a existat niciodată un post trimis de departament, de Consiliul facultăţii către Universitate, către Senat, un post pe perioadă determinată. Ca urmare, nu aveam ce să şterg, iar eu nu sunt în poziţia de a adăuga posturi sau şterge posturi. (...) Nu am cunoştinţe de faptul că această discuţie ar fi fost înregistrată și sper să nu se fi întâmplat asta. Nu a fost niciun fel de secret în discuţia pe care a vrut să o avem, venind la Rectorat, la mine, ca orice medic rezident, orice student sau orice cadru didactic.(...) Niciodată nu a avut loc o discuţie între mine, Beuran şi ea”, a spus Ioanel Sinescu.

„I-am spus că dacă nu poate ajunge la Floreasca, din motive de concurs şi de faptul că nu există posturi, ea, fiind medic specialist, se poate angaja la un concurs la un alt spital, la o altă disciplină, la altă secţie, în altă parte. Mi-a spus foarte ferm că iubeşte foarte mult clinica de Chirurgie de la Spitalul Floreasca şi şi-ar dori foarte mult să ajungă acolo”, a mai spus Sinescu.

Sinescu, rector UMF „Carol Davila”: Nu am fost audiat, nu m-a întrebat nimeni nimic despre aceste discuţii cu doamna doctor

„Nu eram la Universitate în momentul în care procurorii au venit să ridice acte. A venit domnul profesor Jinga, rector ales al Universităţii. Eu, când am venit, nu mai era nimeni la Rectorat.  S-a ridicat o serie de documente pe care justiţia le-a cerut şi Universitatea le-a pus la dispoziţie”, a declarat Sinescu.

Interviu EXCLUSIV: Omul - cheie în dosarul medicului Mircea Beuran

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti. Decizia instanţei nu este definitivă.

Mircea Beuran, în arest la domiciliu. Jurnalistul Mirel Curea: „Se pregătește un tun de sute de milioane de euro. Despre asta este vorba”

Potrivit DNA, Mircea Beuran îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

În ordonanţa procurorilor se arată că, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA, explicații în cazul medicului Beuran: Arestarea, necesară pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole