Antena 3 CNN Coronavirus Interviu exclusiv cu dr. Nadir Arber, cercetătorul israelian care a dezvoltat un medicament împotriva coronavirus

Interviu exclusiv cu dr. Nadir Arber, cercetătorul israelian care a dezvoltat un medicament împotriva coronavirus

Alina Anghel
7 minute de citit Publicat la 14:10 13 Feb 2021 Modificat la 14:10 13 Feb 2021

Este eficient, fără efecte secundare şi, în viitor, ar putea fi administrat de pacienţi din liniştea propriei case.

Dr. Nadir Arber, directorul Centrului Integrat de Prevenire a cancerului, Israel: Am avut un succes răsunător şi avem cereri din întreaga lume, inclusiv de la guverne, nu doar agenţii private, atunci când sunt discuţii de la guvern la guvern este mai uşor şi de aceea cred că vom putea lansa fazele doi şi trei foarte rapid, de obicei durează foarte mult, şi costă mult, dar există multă susţinere din întreaga lume, aşa că va merge mai repede. Vreau să vă spun că sunt foarte entuziasmat de rezultate, este uimitor, medicii ştiu acum despre acest medicament care poate ajuta oamenii, să-l facă într-un tub, în vitro, apoi să-l dea animalelor şi să vadă că funcţionează, apoi să-l administreze oamenilor şi să vadă că este sigur şi, de asemenea, pare eficient. Acestea fiind spuse, trebuie să subliniem faptul că trebuie să fim foarte conservatori, toată lumea trebuie să fie foarte modestă şi să nu vorbim prea mult. Am încheiat prima fază a testelor, care m-a ajutat să stabilesc că medicamentul este sigur. Au trecut deja 150 de zile de la administrare şi pot spune că este sigur, ne dă şi speranţa că va fi şi eficient, dar eficacitea poate fi evaluată doar atunci când este comparată cu administrarea unui placebo. Şi asta am vrea să facem acum!

Alina Anghel, senior editor Antena 3: Dacă totul va decurge cum trebuie, fazele doi şi trei au rezultatele scontate, când ne putem aştepta să avem acest medicament minune pe piaţă?

Dr. Nadir Arber: Cred că îl putem avea spre finalul acestui an, cred că aşa. Frumuseţea constă în faptul că este uşor de produs, îl putem produce cu uşurinţă, rapid, eficient, şi la costuri reduse.  Asta înseamnă că în câteva luni putem acoperi nevoia la nivel mondial, din nou, dacă avem ajutorul şi susţinerea guvernului, atunci lucrurile devin mult mai simple pentru că resursele guvernamentale sunt mult mai mari decât cele care vin din zona privată. Deci suntem optimişti!

Alina Anghel: Când spuneţi că nu va costa mult, la ce vă referiţi, puteţi aproxima cam cât va costa, va putea toată lumea să şi-l permită, poate mai mult decât clasicul vaccin?

Dr. Nadir Arber: Da, cred că da, nu am făcut toate calculele, totul depinde de cerere şi ofertă, bineînţeles, cu cât produci mai mult, cu atât mai ieftin va fi, dar pot spune că toată lumea îşi va putea permite acest medicament, cred că ţările bogate ar trebui să plătească mai mult, ţările sărace mai puţin, iar asta este şi în interesul ţărilor bogate. Cu siguranţă, ar trebui să fie la îndemâna oricui. Nu sunt împotriva vaccinării, susţin cu tărie vaccinarea, cred că ar trebui ca medicamentul şi vaccinarea să meargă în paralel, şi astfel se va putea oferi un răspuns pentru toată lumea.

Alina Anghel: Puteţi să ne oferiţi câteva detalii despre prima fază a testelor clinice, am citit că 29 din 30 de pacienţi COVID, cu simptome severe şi medii, s-au vindecat în trei-cinci zile. Puteţi explica cum a decurs tratamentul şi cum au răspuns pacienţii dupa prima, a doua doză, ca să înţelegem cum funcţonează acest medicament minune.

Dr. Nadir Arber: Vreau să clarific un aspect, prima fază înseamnă prima fază de testare pe oameni. Ceea ce trebuie să ştiţi este că medicamentul nu este toxic. Prima regulă este că nu trebuie să provoace vreun rău. Acesta a fost cel mai important aspect al fazei întâi. 
A fost plăcut să vezi răspunsul pacienţilor, ceea ce mi-au spus ei. Am văzut, în mod obiectiv, îmbunătăţiri, precum că au încetat să respire cu greutate, a crescut saturaţia de oxigen, nivelul markerilor inflamatori din sânge a scăzut, dar cel mai important a fost când pacienţii au spus: ,, putem respira din nou!''. Oamenii nu mai aveau senzaţia că rămâneau fără aer, puteau merge din nou, puteau vorbi. Asta se întâmpla în cazul pacienţilor care nu erau în stare extrem de gravă, nu în cazul celor care aveau nevoie să fie intubaţi, în cazul acestora este prea târziu. Este cazul celor în stare severă dar nu extrem de gravă, pentru a preveni o deterioare a stării lor. După o doză, două, pacienţii încep să respire mai bine, după trei zile încep să simtă că îşi revin la normal, iar cei mai mulţi au plecat acasă după trei-cinci zile. Mai avem un pacient care este spitalizat dar nu din cauza COVID-ului, avea alte probleme de sănătate, iar acum este tratat pentru o altă boală, alte complicaţii. 

Alina Anghel: Domnule profesor Arber, cred că este important să spunem că acest medicament nu are efecte secundare, aşa este ?

Dr. Nadir Arber: Până acum nu am semnalat niciun efect secundar, nici măcar unul minor, este foarte uşor de administrat, pot să vă arăt, asta este ceea ce dăm pacienţilor, sunt nişte fire, se conectează, (MUSCA) pui medicamentul înăuntru, se pune masca peste gură, acesta este medicamentul, foarte simplu, de mici dimensiuni, pe viitor aş vrea ca toată lumea să-şi poată administra medicamentul de acasă, ca să nu mai fie nevoie să vină la spital. Pentru că sistemele medicale sunt bune, dar nu în toată lumea, aşa cum văd eu lucrurile, nu este nevoie de spitalizare, tratamentul se poate aplica într-un cămin rezidenţial, şi acasă. 

Alina Anghel: Aţi spus între două şi trei minute, atât?

Dr. Nadir Arber: Atât. Este foarte impresionant, este foarte impresionant. Totul ar trebui să fie simplu. Dacă nu e simplu, nu va funcţiona. 

Alina Anghel: Cât timp aţi muncit la dezvoltarea acestui medicament?

Dr. Nadir Arber: La acest concept am lucrat în ultimii 20 de ani, de când m-am întors de la post-doctoratul meu din Statele Unite. Şi la această genă, numită CD-24, care are multe roluri în corpul nostru, dar unul dintre cele principale este să fie un regulator negativ al sistemului imunitar. Şi aceasta este problema la COVID-19, care există de doar un an, dar m-am pregătit pentru ea în ultimele două decenii. Sunt supra-reacţii ale sistemului imunitar care afectează plămânul. Este o zonă care arde. De asemenea, în ultimii cinci ani am lucrat la noi lucruri în medicină, în medicamente, se numesc exozomi. Nu trebuie să vă sperie denumirea. Exozomii sunt mici vezicule care provin din membrana celulei şi ei se ocupă cu comunicarea de la celulă la celulă. Este extraordinar cum celulele din corpul nostru comunică unele cu altele, fac schimb de informaţii pentru acest exozom. În laboratorul nostru, ştim cum să izolăm acest exozom, să le concentrăm şi să ducă la reacţia genei CD-24, care suprimă sistemul imunitar. Şi, de asemenea, avem experienţă în modele de inhalare la animale şi combinăm totul şi administrăm pacientului. Şi funcţionează. De la o idee la primul om tratat ne-a luat şase luni. Nu a mai fost explicat înainte. În acelaşi timp, se bazează pe 20 de ani de muncă asiduă. Aşadar, depinde cum priveşti lucrurile. 

Alina Anghel: Este acest medicament eficient şi împotriva celorlalte variante ale COVID, aţi avut pacienţi infectaţi ?

Dr. Nadir Arber: Asta este frumuseţea. E o platformă. Nu este un medicament antiviral. Virusul provoacă o reacţie a sistemului imunitar în plămâni şi apoi în tot corpul. Dacă este ţintit la timp, cred în prevenţie, nu tratament terapeutic. Să prevenim, asta este cea mai bună terapie. 

Alina Anghel: Practic, ceea ce spuneţi este că, chiar şi în cazul în care sunt sănătoasă, dacă folosesc acest medicament, poate preveni contractarea virusului?

Dr. Nadir Arber: Criteriile sunt foarte clare. COVID-19 are două faze. Prima fază este ca gripa, nu are nevoie de niciun tratament (special), doar tratament simptomatic. În 5-6-7 la sută din populaţie, după 5-7 zile, există o deteriorare rapidă. În special în cazul persoanelor din categoriile de risc, dar recent vedem mulţi pacienţi, mulţi tineri, vedem mult mai mulţi tineri (n.r. la care se agravează starea). Atunci când cineva începe să respire cu dificultate, saturaţia oxigenului începe să scadă. Atunci este momentul să intervii. Şi asta facem noi. Deci nu toată lumea... majoritatea oamenilor nu au nevoie (de tratament) şi cred că medicamentele ar trebui administrate doar atunci când este nevoie. (musca 11:29 - 11:31) 

Alina Anghel: După această veste extraordinară legată de acest medicament, ştiu că prim-ministrul Netanyahu a luat legătura cu dumneavoastră. Au fost şi alte guverne care au încercat, poate, să încheie un acord cu dumneavoastră pentru a cumpăra acest tratament?

Dr. Nadir Arber: Primim cereri din toată lumea, de pe cinci continente. Dar, încă o dată, aş vrea să subliniez, şi asta este ceea ce am făcut şi până acum, doresc să subliniez,  acum trebuie să lansăm etapa a doua şi a treia ale studiilor clinice, vom fi fericiţi să discutăm cu orice ţară, să-l punem la dispoziţia oricărei ţări, aşa cum spuneam şi la începutul acestui interviu. Ar trebui să fie disponibil pentru oricine din lume!

Etichete: coronavirus COVID-19
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole