Cununia religioasă a Elenei şi a lui Ianis Hagi va avea loc în această duminică, la Palatul Știrbey de lângă București, iar Antena are drepturi exclusive de difuzare a celor mai importante momente din cadrul acestuia. Ianis a acordat un interviu exclusiv în care vorbeşte despre experiența de la Campionatul European de Fotbal - EURO 2024 - din Germania.
Ianis Hagi, în vârstă de 25 de ani, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai României la Euro 2024. A obținut penalty-ul din care tricolorii au egalat Slovacia, în meciul care ne-a asigurat calificarea în optimi a României la Euro 2024.
Reporter Antena: Cum ai trăit experiența Euro 2024?
Ianis Hagi: Într-adevăr, a fost un European reușit pentru echipa națională. Eu cred că cel mai pozitiv lucru este că am readus acel spirit de luptători, de învingători poporului român, i-am făcut mândri, i-am scos în stradă și i-am făcut să spere. Când speri, când visezi, este probabil cel mai frumos lucru, fiindcă îţi aduce aminte de momentele tale din copilărie, când visai la orice, simțeai că totul este posibil în viață și ai libertatea aceea. Cred că asta a câștigat România după acest campionat european. Dar în același timp, noi suntem conștienți că am ridicat și ștacheta, suntem conștienți că va fi mult mai greu. Nivelul nostru fotbalistic, nivelul nostru ca și joc colectiv, va trebui să fie mult mai bun. Suntem conștienți de ce putem face, realiști în același timp și bucuroși că am scos România în stradă, așa cum am spus-o la conferința de presă înainte de European.
Reporter Antena: Cât de mult au contat suporterii în succesul vostru?
Ianis Hagi: Enorm, enorm. Vorbeam înainte de meci cu Ucraina în echipă, că deja veniseră foarte mulți români în Germania să ne susțină, însă știam ce înseamnă o victorie, știam că totul se va dubla, se va tripla. Și, cum am spus, este speranța aceea pentru societate, pentru generația care va urma să inspirăm așa cum alții la rândul lor ne-au inspirat pe noi, ne-au arătat calea și noi suntem într-o poziție acum unde putem avea impact asupra următoarei generații și contează probabil fiecare meci, fiecare secundă și cred că asta s-a și văzut, nu? Pentru noi a contat fiecare secundă, chiar și la 1-0, 2-0 sau 3-0 cu Olanda, noi încă speram, încă încercam, încă simțeam că nu se va termina meciul până când nu întoarcem scorul. Și probabil și de asta 15-20 minute după meci fanii au stat acolo și ne aplaudau.
Reporter Antena: Apropo de inspirație și de a arăta calea, spune-ne ce discuție ai avut cu tatăl tău după fiecare meci? Ce sfaturi ți-a dat? Ce ți-a spus?
Ianis Hagi: Am vorbit mai mult tactic, dar apoi la sfârșit de campionat european, asta mi-a transmis și el. Asta e și senzația lui, ca și senzația oricărui român. Am dat speranță și când dai speranță și lumea poate să viseze și poate să creadă în tine, este fericire mare, bucurie mare și se vede că ne-am dorit și că nu doar că ne-am dorit, dar și că putem.
Reporter Antena:Tactic, ce înseamnă? Îți mai spunea secrete? Ce să faci? Unde să te duci, cum să te miști?
Ianis Hagi: Tactic, probabil discuțiile astea vor rămâne mai bine între mine și el. Dar, ideea mea este că noi nu ne oprim aici. Adică nu suntem mulțumiți cu ce s-a făcut. Într-adevăr, suntem bucuroși și cum am spus-o, am dat din nou speranță României, însă suntem la început de drum. Asta simțim. Sau, nu știu dacă neapărat la început de drum, că probabil începutul de drum a fost Euro 2019, la tineret, când scriam istorie și ajungem în semifinale. Acela fost începutul nostru de drum. Noi mereu am spus-o că o putem face și la echipa mare. Cei de la Federație au avut inspirația cu mister Iordănescu și mister Iordănescu a avut curajul să ne dea presiune pe noi, practic generația noastră de la bun început și noi am livrat, așa cum am livrat de fiecare dată când cineva și-a pus speranța în noi. Dar suntem conștienți că mai avem de lucru, avem acum experiența unui campionat european, știm nivelul, știm ce mai trebuie să lucrăm și cu siguranță fotbalul nostru trebuie să crească, trebuie să fie mai bun ca să ne calificăm și la mondiale. Asta cu siguranță nu-i niciun dublu.