Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN De ce este cel mai bogat oligarh din Ucraina blocat în Austria de 8 ani

De ce este cel mai bogat oligarh din Ucraina blocat în Austria de 8 ani

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:01 05 Mai 2022 Modificat la 19:47 05 Mai 2022

 Corespondentul CNN Nic Robertson a petrecut o zi la Viena cu Firtaş, pentru a afla de la sursă cum a ajuns să fie în acelaşi timp şi pro şi anti Putin.

Interviu cu Dmitri Firtaş, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi ai Ucrainei

Dmitri Firtaş mă duce la camera sa de război cu limuzina sa blindată.

Nic Robertson, corespondent CNN: - Cred că este unul dintre cele mai luxoase vehicule blindate în care am fost. Te simţi în siguranţă în el?

Dmitri Firtaş - Da.

Dmitri Firtaş are motive serioase să vrea protecţie. Ajută la finanţarea luptei Ucrainei împotriva lui Putin, un sprijin pe care ucrainenii sunt fericiţi să îl aibă.

În interiorul biroului blindat al lui Firtaş, ofiţerii de securitate sunt feriţi de ochii lumii.

Nic Robertson, corespondent CNN: - Îmi poţi arăta pe hartă unde sunt afacerile tale?

Îmi spune că înainte de război a angajat peste 10.000 de oameni în sectorul bancar, industria chimică, mass-media şi controla aproape trei sferturi din importurile de carburanţi ale Ucrainei.

A făcut avere cumpărând gaz ieftin din fostele state sovietice care ajungeau în Ucraina prin Rusia lui Putin.

Nic Robertson, corespondent CNN: - Iar de aici coordonezi toate eforturile de război.

În camera sa de război pare evident că vasta sa avere este mobilizată împotriva războiului lui Putin.

Noul său post de televiziune, Libertatea este vizibil pe unul din pereţii camerei de război. Un post în limba rusă pentru contracararea propagandei anti-occidentale a Kremlinului.

De aici Firtaş redirecţionează imperiul său de afaceri şi îl îndreaptă împotriva lui Putin. Dar războiul lui Putin nu este singura luptă a lui Firtaş în prezent.

Se confruntă cu extrădarea către Statele Unite pentru acuzaţii de fraudă internaţională şi conspiraţie care includ şi dare de mită. O luptă care durează de 8 ani şi al cărei final ar putea fi decis curând.

Dmitri Firtaş: -Nici măcar nu susţin că am mituit pe cineva, ci doar că am avut intenţia să organizez asta.

Nic Robertson, corespondent CNN - Dar au dreptate?

Dmitri Firtaş: - 100% nu, nu exista un motiv pentru asta. Pentru ca eu să mituiesc pe cineva trebuie să profit din asta. Nu am beneficiat niciodată din asta.

De ce este acuzat omul de afaceri Dmitri Firtaş

Acuzaţiile sunt complicate.

Firtaş este suspectat că a mituit oficiali indieni pentru a-i vinde titan la preţ redus pentru o companie aviatică americană. Firtaş crede că problemele sale sunt geopolitice şi au început cu mai mult de o decadă în urmă când susţinea un politicieni ucraineni percepuţi ca pro-Putin.

Acum ambele sale lupte se contopesc într-o furtună perfectă. Este blocat în Austria din 2014 de când a fost arestat din cauza acuzaţiilor americane.
 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole