Mihai Gâdea a difuzat, în emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3, un interviu cutremurător acordat de fostul membru CSM Maria Huza, jurnalistului Mihaela Andrei, în care vorbește despre drama prin care a trecut, doar pentru a fi scoasă din magistratură.
”Nu mai contează nimic! Când vrea cineva să se termine, se termină!”
”M-au umilit la trei instanțe. Tribunal, Judecătorie și Curtea de Apel. Asta a fost soarta mea”, își începe povestea Maria Huza, fost membru CSM care a intrat în vizorul Monicăi Macovei, după ce i s-a opus, și a fost scoasă din magistratură și târâtă prin trei instanțe, pentru ca, în final să fie achitată.
”Scandalul cu doamna Macovei a început în momentul în care, la a doua ședință după constituirea CSM a vrut să schimbe legile. Și am spus de ce să schimbați legile? Pentru că noi am lucrat la ele un an de zile cu experti de la UE. Vreți să schimbați oamenii? Asta v-ați propus? Și mi-a facut figura. E prea tarziu acum. A trebuit să mă pensionez pentru că oricum eram suspendată când s-a pus în mișcare acțiunea penală. Îmi pare rău că am fost mințită de această eroare umană care se numește Monica Macovei. (...) Știu că am fost distrusă de această ființă”, a spus fostul magistrat.
”Întrebau vecinii: vine pe acasă fiica lor? Le aduce pachete?”
”A trimis televiziunea acasă la părinții mei care, săracii, nu aveau voie să aibă o casă după 60 de ani de căsătorie. Întrebau vecinii: vine pe acasă fiica lor? Le aduce pachete? Ce le aduce? (...) Au mers la intimidare și au vrut să creeze atmosferă. Au intenționat să fiu condamnată de opinia publică înainte să fiu judecată”, a mai spus Maria Huza.
”Atâta timp cât noi suntem la dispoziția procurorilor, eu nu mă mai întorc în magistratură. Niciodată!”
Întrebată dacă vrea să se întoarcă în instanță și să tragă la răspundere pe cei responsabili de situația în care se află, Maria Huza a răspuns categoric: „Îmi e lehamite. Nu am mai vrut, deși toată lumea mi-a spus că trebuie neapărat să fac ceva. Nu am vrut niciun moment să mă mai întorc în magistratură. Am spus și atunci. Atâta timp cât noi suntem la dispoziția procurorilor, eu nu mă mai întorc în magistratură. Niciodată! Nu aveam ce face. Orice argument de-al meu era călcat în picioare. Nu aveam nicio putere”.
”Am avut o perioadă îngrozitoare pe care vreau să o uit. Regretul meu e că o asemenea creatură a putut să-mi distrugă cariera. Eu am învățat, nu am fost de bani gata. Am învățat. Am dat 25 deoparte ca să intru eu la facultate”, a mai spus Maria Huza.
”Când voia să scape de cineva, începea cu presa. Păi, cine a scris despre mine? Robert Turcescu! Care el luase casă chiar în condiții total neclare de la ANL. Cea mai bună anchetă făcută de el s-a dovedit a fi un fiasco”, a precizat Maria Huza.
Judecătoarea Maria Huza, fost preşedinte al Tribunalului Capitalei şi fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost achitată, în februarie 2009, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă de Curtea de Apel Bucureşti pentru corupţie.
Maria Huza a fost pusă sub acuzare după ce un cotidian central a relatat faptul că aceasta ar fi dobândit nelegal un apartament, iar în urma articolului de presă, Monica Macovei, în timpul mandatului de ministru al Justiţiei, a atacat-o de mai multe ori pe fosta preşedintă a Tribunalului Bucureşti cerându-i demisia.
Maria Huza a fost primul membru al CSM suspendat din funcţie.