Mihai Dragolea, regizor și jurnalist, a vorbit vineri, în exclusivitate la Antena 3, despre agresiunea la care a fost supus, chiar în timp ce filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România.
Atacul a avut loc ieri într-o pădure din Bucovina
Tânărul a fost fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna din județul Suceava. Agresat a fost și jurnalistul Radu Mocanu, dar şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar.
Victimele au ajuns în stare gravă la spital, iar poliţiştii au reuşit să identifice o parte dintre suspecţi.
Mihai Dragolea: "Radu Mocanu încă are amenzie de la şocul provocat de încăierarea asta violentă"
''Lucrez la un documentar împeună cu Radu Mocanu, care e coleg cu dumneavostră şi sper că îi suntem alături cu toţii. Din păcate, nu a putut să vină, pentru că încă are amenzie de la şocul provocat de încăierarea asta violentă. Îi suntem cu toţii alături şi să îl apreciaţi că este un documentarist aşa de bun şi aveţi şansa de a colabora cu el. Eu mă bucur de şansa de a lucra cu el. Noi am urcat împreună cu activistul de mediu Tiberiu Boşutar într-un ocol silvic privat, din zona Vatra Dornei. Un sătean ne semnalase nişte nereguli în ceea ce priveşte marcarea copacilor şi tăierea lor. Erau lăsaţi copaci bolnavi, scoşi copacii buni, etc. Ştim că în România se taie ilegal, avem problema asta destul de mare.
Am mers acolo şi tot am auzit din vale, venind după noi motoare de maşini. Tibi ne spunea că poate e şeful de ocol privat împreună cu proprietarul, care vin să vorbească cu el, că îl ştiu pe el ca mediator de mediu. În 20 de minute am aflat şi am văzut că de fapt erau 15-20 de inşi, cu nişte topoare, cu nişte bâte, care nu au stat la niciun fel de discuţie. Au venit pe scandal.
"Singura chestie pe care au zis-o: Nu filma, te omor"
Ei erau la aproximativ 5 metri, noi ne-am năpustit în Dusterul lui Tibi, dar au deschis uşile. Eu împreună cu Radu ţineam de uşile din spate, localnicul a fugit primul. Am văzut cum intrau mâini şi bâte în maşini, au rupt cheia, lui Tibi i-au dat cu alea în cap. Pe mine m-au scos din maşină. Cum am ieşit mi-au aplicat un pumn în falcă, o palmă peste cap şi după aceea am sărit într-o râpă. Mi se derula un film din ăsta cu toţi pădurarii care au murit şi toată lumea care moare la noi. Avem o statistică destul de groaznică în ceea ce priveşte pădurarii care mor la muncă, în pădure. E foarte periculos mediul ăsta şi nu ştiu cum naiba îl lăsăm aşa.
"Da, o să continuăm materialul, o să depunem plângere penală"
Am venit la Bucureşti fiindcă vrem să facem chestia oficială, să mergem de aici încolo, să nu fie niciun fel de suspiciune, că ar exista o coroborare între autorităţi şi cei de ocolul silvic privat de acolo", a spus Mihai Dragolea.